PSD, PC şi PNL colaborează împotriva PDL atât la nivel central, cât şi la nivel local.
Depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva guvernului Boc, dar şi sprijinul reciproc pentru alegerile parţiale au fost convenite, ieri, de Crin Antonescu, Victor Ponta şi Dan Voiculescu.
Este prima întâlnire între liderii PNL, PSD şi PC după schimbarea lui Mircea Geoană din fruntea social-democraţilor. Motivele punctuale ale întâlnirii: liberalii nu beneficiază de un număr suficient de semnături pentru depunerea prin propriile forţe a unei moţiuni de cenzură.
În schimb, social- democraţii au nevoie de cei 18% ai PNL ca să recupereze diferenţa de 20 de procente dintre candidatul lor şi cel al PDL în turul II a alegerilor pentru primăria din Râmnicu-Vâlcea.
Moţiunea intră la negocieri
Liberalii au stabilit, iniţial, că moţiunea de cenzură, al cărei punct de plecare era politizarea deconcentratelor, să se refere la întreaga activitate a guvernului Boc. Negocierile cu PSD privind textul moţiunii complică o asemenea abordare, în condiţiile în care PSD a fost copărtaş la prima ordonanţă care a politizat deconcentratele.
Pe de altă parte, Victor Ponta spunea ieri că PSD vrea ca moţiunea să facă referire, în special, la teme de natură socială. „Avem dreptul la o singură moţiune de cenzură pe sesiune şi e vorba de legea pensiilor, e vorba de legea salarizării unice, e vorba de şomaj, dar şi de de politizarea funcţiei publice, invocată de domnul Antonescu”, a explicat Ponta.
Crin Antonescu s-a rezumat să spună că moţiunea va privi guvernarea în ansamblu şi că va fi depusă în maximum două săptămâni.
Colaborarea la nivel local
Discuţiile dintre cei trei lideri au vizat şi colaborarea la nivel local. PNL îl va sprijini în turul II al alegerilor din Râmnicu-Vâlcea pe candidatul PSD Remus Grig