Deşi are doar două echipaje în judeţ, ISU “Drobeta” se poate mândri cu oameni instruiţi în domeniul sanitar. 30 la sută din cei 74 de paramedici sunt asistenţi medicali care au renunţat la această meserie, în favoarea pompieristicii.
Serviciul SMURD (Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare) a luat fiinţă în decembrie 2009, în urma unui protocol de colaborare între ISU “Drobeta”, Spitalul Judeţean Severin, prin Unitatea de Primiri Ugenţe şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Mehedinţi. Este o investiţie făcută de Consiliul Judeţean Mehedinţi, de 500.000 de euro şi a fost realizată prin Programul Operaţional Sud-Vest Oltenia.
Spitalul asigură materialele sanitare şi asigurările CASCO, iar SJA dispecerizează cazurile. În prezent, sunt două echipaje de prim ajutor calificat- Detaşamentul de pompieri Drobeta şi Pichetul de Pompieri Strehaia- şi în curs de acreditare o staţie la Vînju Mare.
„Pentru cele două echipaje, avem 12 paramedici care lucrează în patru ture. Avem chiar şi trei rezerve pentru fiecare subunitate, care asigură concediile celorlalţi. Sunt oameni care se pregătesc continuu în cadrul ISU”, ne-a precizat plt. Lucian Drăghici, coordonatorul SMURD-ului din Mehedinţi.
74 de paramedici, instruiţi continuu
Întreg personalul care lucrează pe SMURD a făcut cursurile de formare în primul ajutor medical, dar şi practica necesară, pe salvările Serviciului Judeţean de ambulanţă timp de două luni.
Deşi, pentru moment, există doar două astfel de echipaje în judeţ, ISU „Drobeta” are avantajul că are oameni bine pregătiţi în acest domeniu. Şi asta, pentru că mulţi dintre ei sunt asistenţi medicali care au renunţat la această meserie pentru pompieristică.
Aşa se face că ISU „Drobeta” are 74 de paramedici, circa 30% din ei având studiile de specialitate. Ambulanţele funcţionează cu doi paramedici şi un conducăt