Victoria Universităţii la Vaslui, 1-0, i-a dat aripi lui Adrian Mititelu, patronul Craiovei, care e convins că oamenii oalndezului Wotte sunt în stare să bată şi campioana Unirea Urziceni etapa viitoare.
Alex Piţurcă i-a „răcorit“ pe olteni cu golul său de la Vaslui, victoria obţinută în faţa echipei lui Adrian Porumboiu îndepărtând-o pe Ştiinţa de zona „nisipurilor mişcătoare“.
Finanţatorul Universităţii Craiova a afirmat, pentru evz, că fotbaliştii săi vor risipi toate gândurile negre după partida cu Unirea Urziceni, de pe teren „propriu“.
„V-am spus că lucrurile vor intra în normal. Am bătut la Vaslui, dar nu ne vom opri aici. O să învingem şi pe Unirea Urziceni, iar apoi avem două meciuri mai uşoare, cu Internaţional Curtea de Argeş acasă şi Ceahlăul în deplasare. O să fim în prima parte a clasamentului după aceste trei meciuri, o să vedeţi. După mai avem cu Clujul, Steaua şi Galaţiul, dar nu mă mai tem, pentru că ne-am intrat în mână, nu mai jucăm cu frica de retrogradare, şi vom face partide frumoase“, a spus Adrian Mititelu.