Furnizorul de soluţii şi servicii informatice Romsys, membru al grupului New Frontier Holding, şi Contrast Management Consulting & Training, filiala locală a Contrast Management-Consulting, au stabilit un parteneriat strategic în ţara noastră, pentru a promova în comun soluții în zona de Strategic Performance Management şi Business Execution, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Cele două organizaţii au decis să lanseze acest parteneriat datorită potenţialului ridicat al pieţei locale de consultanță și IT&C, precum şi a poziţionării bune a ambelor companii în România. O extindere a colaborării și către alte țări depinde de succesul repurtat de parteneriatul lansat pe piaţa locală.
"Clienţii români pot primi astăzi servicii de consultanţă strategică prin intermediul companiilor de consultanţă în afaceri. Mai mult, prin intermediul furnizorilor de soluții IT, au acces la consultanţă în zona de management al performanţei de afaceri. Majoritatea clienţilor nu reuşesc să beneficieze din plin de rezultatele consilierii specializate şi a soluţiilor, nu ajung să implementeze recomandările şi obiectivele strategice stabilite prin consiliere şi consultanţă de specialitate, în lipsa unei oferte integrate şi optimizate de consultanţă şi servicii", a afirmat Horaţiu Berdilă, CEO Romsys.
F. A. Furnizorul de soluţii şi servicii informatice Romsys, membru al grupului New Frontier Holding, şi Contrast Management Consulting & Training, filiala locală a Contrast Management-Consulting, au stabilit un parteneriat strategic în ţara noastră, pentru a promova în comun soluții în zona de Strategic Performance Management şi Business Execution, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Cele două organizaţii au decis să lanseze acest parteneriat datorită potenţialului ridicat al pieţei locale de consultanță și IT&C, precum şi a poziţionării bune a ambelor companii în