Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seat a prezentat noua generație a monovolumului Alhambra

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 21 aprilie 2010 ·

Modelul spaniol Seat Alhambra, dezvoltat pe aceeași platformă ca și monovolumul Volkswagen Sharan, va fi comercializat începând din toamna acestui an. Sursa: SEATSursa: SEATSursa: SEAT

1 /.

Monovolumul Seat Alhambra, care va fi pus în vânzare din toamna acestui an, a fost dezolvoltat pe noua arhitectură tehnică flexibilă MQB a grupului Volkswagen, la fel ca modelul similar VW Sharan.

De altfel, cele două MPV-uri se deosebesc cu adevărat doar în partea frontală. La interior, numai butucul volanului face diferența între modelul spaniol și cel german.

Pe același segment cu Seat Alhambra și VW Sharan mai concurează, între altele, Ford Galaxy, Kia Carnival, Mitsubishi Grandis și Renault Grand Espace.

Noua generație Seat Alhambra a crescut în dimensiuni, fiind mai lung cu 22 de centimetri (până la 4,85 metri) și mai lat cu nouă (1.90 metri), dar a devenit mai ușor – Seat nu precizează exact cu cât).

Modelul cu șapte locuri dispune de o pereche de portiere glisante în spate. Scaunele de pe al treilea rând pot culisa înainte-înapoi pe o distanță de 16 centimetri, lucru care permite ajustarea, după necesități, a spațiului dedicat pasagerilor sau celui în care sunt depozitate bagajelor acestora.

Cu spătarele ambelor banchete coborâte (rândurile doi și trei), portbagajul lui Seat Alahambra ajunge la o capacitate de 2.297 de litri.

Toate motoarele din gama noului model au injecție directă și turbocompresor. Unitățile alimentate cu benzină, două la număr, dezvoltă 150, respectiv, 200 de cai-putere. Cele care trebuie conduse la pompele negre ale stațiilor de realimentare - tot două - livrează 140 sau 170 de cai-putere.

Seat va oferi, standard, pe toate versiunile, cutii de viteze manuale. Transmisiile automate de tip DSG vor putea fi regăsite numai pe lista de opționale și doar pentru anum

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 8 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 4 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 7 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 9 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 9 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 13 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 6 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 10 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Locuri de muncă - 20 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
CURTEA DE APEL BRAŞOV organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a 2 posturi temporar vacante de GREFIER la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Braşov, în data de 06.08.2024. Dosarele de înscriere la concurs se depun până

Vremea

București
acum

23°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

24°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

20°
joi

20°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°