Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nepoata lui Miron Mitrea, talharita si injunghiata in scara unui bloc (video)

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 21 aprilie 2010 ·

Nepoata senatorului PSD Miron Mitrea a fost tâlhărită în scara unui bloc. Individul a urmărit-o, a pus-o la pământ, a bătut-o cu pumnii şi picioarele şi a fugit cu un telefon mobil şi 300 de lei. În disperarea de a-i fura geanta, individul a tăiat-o pe spate. Astăzi, suspectul a fost prins.

Într-o magherniţă de câţiva metri pătraţi în care dormeau aproape 10 oameni, poliţiştii l-au găsit pe Daniel Răducanu. El este principalul suspect, cel care ar fi tâlhărit-o pe nepoata lui Miron Mitrea. Poliţiştii au ştiut de la început, dar aveau nevoie de probe.

Daniel Răducanu este un tânăr de 26 de ani, recidivist, eliberat din penitenciar pe 2 februarie, unde a executat o pedeapsă pentru trafic de droguri. Pe 15 februarie, dependenţa de droguri l-ar fi făcut să calce strâmb.

Nepoata senatorului, Ana Maria Mitrea, l-a recunoscut însă dimineaţă, după ce l-au săltat poliţiştii.

Toată scena s-a consumat timp de câteva minute moment în care vecinii n-au auzit nimic. Iar totul s-a terminat la etajul 1, unde tânăra a fost pusă la pământ, bătută cu pumnii şi picioarele

Suspectul riscă acum 18 ani de închisoare.

Sursa: antena3.ro

Nepoata senatorului PSD Miron Mitrea a fost tâlhărită în scara unui bloc. Individul a urmărit-o, a pus-o la pământ, a bătut-o cu pumnii şi picioarele şi a fugit cu un telefon mobil şi 300 de lei. În disperarea de a-i fura geanta, individul a tăiat-o pe spate. Astăzi, suspectul a fost prins.

Într-o magherniţă de câţiva metri pătraţi în care dormeau aproape 10 oameni, poliţiştii l-au găsit pe Daniel Răducanu. El este principalul suspect, cel care ar fi tâlhărit-o pe nepoata lui Miron Mitrea. Poliţiştii au ştiut de la început, dar aveau nevoie de probe.

Daniel Răducanu este un tânăr de 26 de ani, recidivist, eliberat din penitenciar pe 2 februarie, unde a executat o pedeapsă pentru trafic de droguri. Pe

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cazanciuc: Prima condamnare la închisoare cu executare în baza Legii Anastasia

Mediafax acum o ora
Social-democratul susţine într-un mesaj postat pe Facebook că prima condamnare la închisoare cu executare în baza Legii Anastasia a fost pronunţată de Judecătoria Alba Iulia pe 29 mai. „Un tânăr de 19 ani a primit 5 ani de închisoare cu executare, î

Ciolacu: Cea mai aşteptată decizie de azi este creşterea salariului minim de la 3300 la 3700 de lei lunar, de la 1 iulie / Am aprobat majorarea de la 200 de lei la 300 de lei a sumei lunare neimpozitate. Angajaţii primesc în plus 284 de lei pe lună

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, în şedinţa Executivului, că cea mai aşteptată decizie pe care Guvernul o ia este creşterea salariului minim de la 3300 la 3700 de lei lunar, de la 1 iulie. Şeful Executivului a mai spus că a aprobat majorarea

PNL, record de candidate în aceste alegeri. Nicolae Ciucă: În momentul de față avem peste 9000 de femei candidate pe listele Partidului Național Liberal

Adevarul acum o ora
Promovarea femeilor în politică și în funcții de conducere a devenit un fapt firesc pentru liberali, numărul acestora crescând de la an la an, cu un record atins în aceste alegeri, când PNL are peste 9.000 de femei pe listele de candidați. 

Primar din Prahova, acuzat de hărțuire sexuală de către o subalternă. Edilul candidează pentru un nou mandat

Ziare.com acum 3 ore
Primarul comunei prahovene Păuleşti, Tudor Sandu, este acuzat de hărţuire sexuală, victima fiind o subalternă, care are 35 de ani şi lucrează în primărie de 8 ani. Femeia a depus reclamaţia la Poliţie prin intermediul unui avocat. „Poliţiştii din ca

Un mort şi aproape 100 de răniţi, după ce două tramvaie s-au ciocnit în Rusia

News.ro acum 2 ore
O persoană a murit şi aproape 100 au fost rănite joi în oraşul rus Kemerovo, după ce două tramvaie s-au ciocnit pe un pod, relatează agenţia TASS. Aproape 80 de persoane au fost transportate la spitale. Printre răniţi se numără cinci copii. Ulterior

UPDATE - Bucureşti - O ambulanţă a accidentat un pieton. Şoferul avea 0.23 mg/l alcool pur in aerul expirat / Precizările Serviciului de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov

News.ro acum 32 minute
O ambulanţă a fost implicată într-un accident, pe Calea Dorobanţi, din Capitală, un pieton fiind rănit. Şoferul vehiculului a fost testat, rezultatele indicând 0.23 mg/l alcool pur in aerul expirat. Şoferul ambulanţei este cercetat disciplinar. Este

Accident pe şantierul Drumului Expres Craiova-Piteşti. Un bărbat a căzut de pe un pod aflat în lucru

Ziare.com acum 54 minute
Un bărbat de 26 de ani a fost rănit pe șantierul Drumului Expres Craiova-Piteşti. El a căzut de pe un pod aflat în lucru joi, 6 iunie, lângă localitatea Robănești. Poliția a intervenit și l-a transportat rapid la spital. Poliţiştii au fost sesizaţi,

Sondaj: 4 din 10 angajați folosesc des instrumente AI la job pentru a-și ușura munca

Wall-Street.ro acum o ora
34,9% dintre participanții la cel mai recent sondaj eJobs spun că folosesc în mod regulat instrumente de inteligență artificială precum ChatGPT sau Gemini în sarcinile de la birou pentru a reduce volumul de muncă sau pentru a obține rezultate mai ra

Sondaj București: Sebastian Burduja se apropie de victorie

G4Media acum o ora
Conform unui sondaj realizat de Jarding Global LLC, dintre cei care spun că vor merge sigur la vot, 26,4% ar vota pentru Nicușor Dan, 26,2% pentru Sebastian Burduja, 21% pentru Gabriela Firea și 16,4% pentru Cristian Popescu Piedone. În sondajul Jar

VIDEO Scene șocante în Rusia: Un tramvai ce mergea cu viteză mare a aruncat într-o curbă pasageri în fața mașinilor din trafic apoi s-a izbit de alt tramvai / 67 de oameni răniți

HotNews acum 4 ore
Șaizeci și șapte de persoane au fost rănite joi în orașul rus Kemerovo după ce două tramvaie s-au ciocnit pe un pod, a declarat Ilya Seredyuk, guvernatorul interimar al regiunii, trei dintre ele fiind în stare gravă, transmite Reuters. Accident șoca

Vremea

București
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

20°/33°
Iasi
acum

27°
joi

16°/27°
vin.

18°/31°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

14°/25°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/29°
Timisoara
acum

25°
joi

15°/28°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°