La cel puţin două categorii ar fi trebuit să existe premii ex-aequo, comentează criticii teatrali despre distincţiile acordate în cadrul Galei UNITER. Sursa: ADRIANA GRAND
Virginia Mirea, George Mihăiţă, Victor Ioan Frunză şi Alexandru Dabija sunt marii câştigători ai Galei Premiile Uniter, o ediţie în care, pentru prima dată în ultimii ani, teatrele din Capitală au avut mai mulţi „trimişi” pe scenă decât cele din provincie.
Luni seara, la gala transmisă de TVR 1, trofeul pentru Cel mai bun spectacol i-a fost oferit regizorului Victor Ioan Frunză, pentru „Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi”, montat la Teatrul Maghiar „Csiky Gergely” din Timişoara.
Ceremonia, care s-a întins până aproape de miezul nopţii, i-a avut ca invitaţi, printre alţii, pe ministrul culturii şi cultelor, Kelemen Hunor, şi pe primarul Capitalei, Sorin Oprescu.
Premiul pentru regie şi l-a adjudecat Alexandru Dabija, cu „Pyramus & Thisbe 4 you”, de la Teatrul Odeon. Pentru performanţele lor pe scenă, în roluri principale, au fost răsplătiţi Virginia Mirea şi George Mihăiţă - ambii pentru „Casa Zoikăi”, de la Teatrul de Comedie -, iar pentru partituri secundare, Ana Ciontea şi Vlad Ivanov, din „Un Duel” (Teatrul Naţional din Bucureşti).
„Ar fi meritat şi Sanda Toma”
„Rămân poate nedreptăţiţii galei unii interpreţi care nu au beneficiat de un premiu ex-aequo, deşi ar fi meritat. Fără doar şi poate, Virginia Mirea merită premiul pentru Cea mai bună actriţă, dar ar fi meritat şi Sanda Toma, cu rolul din «Toţi fiii mei», şi Mihai Constantin din «Sfârşit de partidă», la actori”, este de părere criticul de teatru Ileana Lucaciu.
„Virginia Mirea a fost nominalizată de multe ori, dar, din păcate, e prima dată când ia premiul. Iar performanţa din «Casa Zoikăi» dovedeşte capacitatea ei de a se plia perfect pe detalii de situa