Creată cu ajutorul unor tehnologii speciale, care să o facă foarte greu de falsificat, designul noii bancnote de 100 de dolari păstrează doar un singur element tradiţional al versiunii vechi: fotografia lui Benjamin Franklin.
Astfel, atât imaginea unuia dintre părinţii Declaraţiei de Independenţă, cât şi cea a Independence Hall din Philadelphia au fost imprimate cu o tehnică specială, pentru a le face aproape imposibil de falsificat, potrivit autorităţilor americane.
„Elementele de securitate pe care le-am inclus în noua bancnotă de 100 de dolarile vor îngreuna munca falsificatorilor, care nu vor putea obţine copii de o foarte bună calitate, care să păcălească uşor consumatorii şi comercianţii”, a declarat Larry R. Felix, directorul biroului de tipărire a bancnotelor din cadrul Trezoreriei americane.
MULTIMEDIA VIDEO evz.roVezi mai multe Cum arată noua bancnotă de 100 $
„Ca şi în cazul celorlalte modele care au fost schimbate, şi această bancnotă încorporează cea mai bună tehnologie disponibilă, pentru a ne asigura că rămânem cu un pas înaintea falsificatorilor ”, spune secretarul Trezoreriei americane Tim Geithner.
Dolari 3D
Graţie noilor tehnologii, bancnota va avea câteva elemente insolite. De exemplu, culoarea cu care a fost tipărită valoarea bancnotei, 100, se schimbă, în funcţie de poziţie şi luminozitate.
Tehnologia 3D nu face ravagii doar în sălile de cinematograf sau în rândul pasionaţilor de jocuri. Iată că americanii au „dotat” noua bancnotă de 100 de dolari cu elementele de securitate 3D.
Campanie de promovare la nivel mondial
În prezent, în circulaţie se află 6,5 miliarde de bancnote de 100 de dolari, din care aproape două treimi circulă în afara graniţelor Statelor Unite. Acestea vor putea fi preschimbate în timp, potrivit preşedintelul Federal Reserve, Ben Bernanke