Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Predica de pe Munte – mistere şi urlete în Ţara Sfîntă

Publicat in Dilema Veche, joi 22 aprilie 2010 ·

Am răsfoit săptămînile trecute – străbătînd Israelul de la un cap la celălalt, cu semnificative incursiuni în teritoriile palestiniene – o carte rară, recomandată de Părintele Iustin Marchiş de la Mănăstirea Stavropoleos: Jurnalul de călătorie în Egipt şi Palestina al unei nobile şi pioase doamne pe nume Etheria (sau Egeria). Manuscrisul latin, descoperit în 1884 de un savant italian într-o mănăstire din Arezzo, este, pare-se, una dintre rarele consemnări ale unui pelerinaj religios din secolul al IV-lea, după faimoasa călătorie a Împărătesei Elena la Ierusalim. Femeie inteligentă şi cultivată, de o limpezime (inclusiv autoscopică) ce aminteşte pe alocuri de scrutările Sfîntului Augustin, Etheria a călătorit (într-o vreme în care orice călătorie mai lungă putea fi şi ultima) din Spania de azi pînă în vîrful Muntelui Sinai şi apoi la Ierusalim, iar de pe Muntele Nebo spre Idumeea, întorcîndu-se la Constantinopol prin Tars, Seleucia şi Calcedonia. Deşi (ne spune benedictinul Dom Ferotín) era înrudită cu Împăratul Teodosie, nobila pelerină urca munţii sacri cu piciorul, iar noaptea dormea pe pămîntul gol. Seara, după lungi ore de oboseală şi primejdii, Etheria citea din cărţile fără de care nu pleca la drum: Scripturile şi Onomasticonul lui Eusebiu. Însemnarea călătoriei sale mistice abundă, de altfel, în referinţe şi analize comparative, atît în jurnalul propriu-zis, cît şi în descrierea calendarului liturgic din cea de-a doua parte.

Dacă mi-ar trece prin minte să fac o dare de seamă a călătoriei mele recente spre „Oraşul Păcii“ – cum pare numit de-a dreptul sarcastic, azi, Ierusalimul –, n-aş avea nici pe sfert seninătatea Etheriei. Mai întîi, poate, pentru că am respectat întru totul vorba după care prima incursiune în Ţara Sfîntă tulbură rău „şuvoiul întunecat şi instabil al interiorităţii“, cum numeşte Sf. Augustin fandacsia comună; apoi, pentru că n-a f

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 2 ore
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

[P] Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

HotNews acum 25 minute
Partidul Național Liberal este singura opțiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câștige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Partidul Național LiberalFoto: PNL Național-liberalii sunt singuri

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 4 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 3 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Incendiu puternic la un depozit de anvelope din Medgidia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la un depozit de anvelope din Medgidia, autorităţile transmiţând un mesaj RO-ALERT din cauza degajărilor foarte mari de fum. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), depozitul este

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 5 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum o ora
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Comisia Europeană distribuie 1475 de permise de călătorie tinerilor români în cadrul programului DiscoverEU

Mediafax acum o ora
Comisia Europeană alocă 1475 de permise de călătorie tinerilor români în cadrul programului DiscoverEU. În total, sunt peste 35.000 de permise pentru tinerii din Europa. Documentele le permit tinerilor să călătorească gratuit pe continentul european.

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/27°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°