Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: „Elodia“ din Valea Călugărească este căutată de patru zile de poliţişti

Publicat in Adevarul, joi 22 aprilie 2010 · ·

Disperare într-o familie din comuna prahoveană Valea Calugarească. De câteva zile, oamenii nu îşi mai găsesc liniştea, pentru că Adriana Stoica, o femeie în vârstă de 37 de ani, mama unei copile, nu este de găsit.

Plecată vineri la bunici, în localitatea Urlaţi, fiica de 16 ani a Adrianei a fost prima care s-a alarmat pentru că mama sa nu îi răspundea la telefon. Fata s-a întors acasă împreună cu mai multe rude, au răscolit împrejurimile, au căutat în canale şi în case părăsite, dar nimeni nu pare să ştie ceva despre soarta Adrianei.

Surorile şi cumnaţii femeii se gândesc la ce este mai rău, mai ales că atunci când au venit acasă au găsit poarta şi uşa casei descuiate, iar lumina oprită. De asemenea, telefonul mobil, găsit pe o masă cu cartela scoasă, actele şi banii sunt tot în casă. "Nu avea motive să îşi pună capăt zilelor. Abia se mutase în casă nouă", spun vecinii, miraţi şi îngrijoraţi de dispariţia Adrianei. Tot vineri au văzut-o şi ei ultima oară. Femeia era singură acasă şi îi ceruse unei vecine o sapă, spunându-i că vrea să meargă sâmbătă să muncească la câmp.

Sinucidere?

Soţul femeii decisese să încheie afacerile din Spania şi să se întoarcă definitiv în România. Aveau o situaţie materială bună şi se mutaseră în casă nouă. Cu toate acestea, se pare că femeia avea unele probleme de sănătate, însă nu atât de grave încât să justifice o sinucidere. De altfel, rudele femeii nici nu vor să se gândească la această posibilitate.

Când au văzut-o ultima dată, Adriana Stoica purta o pereche de blugi şi o geacă din acelaşi material, iar în picioare avea adidaşi.

Rudele şi poliţiştii au anunţat deja spitalele din zonă şi au făcut verificări şi la morga judeţeană pentru a vedea dacă nu cumva trupul femeii a fost găsit pe undeva prin Prahova.

Pentru ultimele noutăţi din Ploieşti, click pe poza de mai jos

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE face curăţenie în rândul supuşilor lui Putin: Un diplomat rus a fost declarat persona non grata pe teritoriul României

Mediafax acum 45 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează că autorităţile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a unui diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, pentru activităţi care contravin prevederilor Convenţiei

Mesajul lui Edi Iordănescu pentru suporteri, după anunţarea lotului preliminar pentru Euro 2024: “Vom da totul pentru voi! Până la final. Indiferent ce se întâmplă!”

News.ro acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat, într-un mesaj transmis după ce a anunţat lotul preliminar pentru Euro 2024, că poate garanta oricând că tricolorii dau tot ce au mai bun pe teren, în fiecare secundă din fiecare meci, şi nu cedează indifere

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 2 ore
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

O fetiță de 10 ani a fost internată în comă, după ce mama sa a dat pe hainele ei cu o substanță toxică ca să scape de purici

Ziare.com acum o ora
O copilă de 10 ani din Caraș-Severin a ajuns în stare gravă la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama a dat prin casă și pe hainele ei cu o substanță toxică, de uz veterinar ca să scape de purici. Medicii spun că starea pacien

UPDATE - Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă avocatul Doru Trăilă şi un om de afaceri, plasaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi de trafic de influenţă / În dosar, vizate şi firme pentru spălare de bani- FOTO

News.ro acum 34 minute
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a denunţului depus de omul de afacer

A venit confirmare oficială! Loredana Toma și Mihaela Cambei merg la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Halterofilele Loredana Toma (28 de ani) şi Mihaela Cambei (21 de ani) vor fi prezente la Jocurile Olimpice de la Paris, bilete obținute în urma locului ocupat în clasamentul mondial la categoriile 71 kg, respectiv 49 kg. Delegația României a ajuns l

Dezvăluire Reuters: Putin vrea un armistițiu în Ucraina, pe actualele linii ale frontului. Ce înseamnă acest lucru

HotNews acum o ora
Președintele rus este pregătit să accepte un armistițiu în Ucraina cu o încetare a focului negociată care să recunoască actualele linii ale frontului, au declarat pentru Reuters patru surse de la Moscova, care au afirmat în același timp că Kremlinul

Israelul susține că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza. Unul dintre ei avea cetățenie franceză și mexicană. Mesajul lui Macron FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 40 minute
Israelul susține, vineri, 24 mai, că a recuperat corpurile a trei ostatici care au fost duse în Gaza după ce au fost omorâți în timpul atacului Hamas din 7 octombrie 2023, transmite Reuters şi AFP. Armata israeliană (IDF) a precizat că trupurile lui

Nicolae Ciucă, la Vila Florica: PNL este astăzi marele partid al dreptei româneşti, capabil să treacă România prin crize, să ofere un model liberal de administraţie eficientă, să construiască în România şi să facă puternică ţara noastră în Europa

News.ro acum o ora
Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a declarat vineri la evenimentul de la Vila Florica, că PNL este astăzi marele partid al dreptei româneşti, capabil să treacă România prin crize, să ofere un model liberal de administraţie eficientă, să construiască

Vremea

București
acum

26°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

26°
vin.

15°/25°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°