Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum să combini legumele într-o mâncare gustoasă

Publicat in Romania Libera, joi 22 aprilie 2010 · ·

Doctorii recomandă consumul a cel puţin cinci porţii de fructe şi legume zilnic pentru menţinerea sănătăţii şi tonusului. Totuşi, acest lucru este dificil, mai ales dacă ai un program încărcat. Atunci când eşti în pană de idei când vine vorba de mâncarea acestei cantităţi pe zi, poţi încerca trucurile propuse de specialiştii în gastronomie de la BBC Good Food.

Kebabul de miel reprezintă o alternativă foarte bună la grătarul standard cu mici şi carne de porc. Adaugă ciuperci, ardei iuţi şi ceapă. După ce ai fript carnea, poţi coace pe grătar şi porumb. Dacă mănânci şi un bol de salată, ai deja două porţii de legume asigurate la o singură masă.

Prăjeşte fasole, linte sau mazăre şi pune amestecul pe pâine prăjită. Legumele cu boabe de orice fel sunt o singură porţie. Toacă o roşie, pune-o deasupra legumelor şi pâinii. Ai mai adăugat astfel încă o porţie.

O gustare rapidă şi sănătoasă este salata de roşii cu avocado şi prosciuto. Jumătate de avocado înseamnă o porţie. Savurează şi două roşii mari, cu o salată verde şi deja ai mâncat trei porţii proaspete.

O modalitate foarte simplă de a adăuga o extra porţie de fructe pe zi: taie o banană în felii subţiri şi pune-o deasupra cerealelor cu lapte pe care le mănânci dimineaţa.

Fructele uscate sunt foarte sănătoase şi hrănitoare. O lingură de coacăze sau o pungă mică de stafide, două caise sau prune confiate reprezintă o porţie.

Piureul de fructe conţine de obicei două porţii de vegetale. Verifică informaţiile de pe etichetă atunci când îl cumperi. Cele făcute din fructe întregi sunt mai bune, deoarece conţin şi fibre.

Dacă îţi prepari un milkshake de afine în casă, poţi pune în el mai multe porţii de fructe. 80 de grame înseamnă o porţie, deci îţi va fi destul de uşor să faci un shake cu două porţii. Atenţie, shake-urile de acest fel cumpărate de la fast-food, care nu conţin fructe ade

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foto: INCENDIU lângă o pensiune, în această dimineață. 14 persoane s-au autoevacuat!

Gazeta valceana acum o ora
Pompierii vâlceni au fost solicitați în această dimineață de vineri, 21 iunie 2024, în jurul orei 03.00, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o bucătărie aflată în proximitatea unei pensiuni, în incinta ștrandului Ocnele Mari. S-au deplasat de

Doliu la Hollywood! A murit actorul Donald Sutherland

Ziua Constanta acum 10 ore
Actorul canadian Donald Sutherland a murit, joi, la vârsta de 88 de ani, dintre care aproximativ 50 de ani i-a petrecut în industria cinematografică, conform The Standard, Variety și Deadline. Donald Sutherland, care în 2017 a primit un Oscar pentru

România, lăudată de aliați după decizia de a dona Ucrainei un sistem Patriot. SUA anunță sistarea livrărilor

Wall-Street.ro acum 8 ore
mbasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman, a apreciat decizia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) privind donarea unui sistem PATRIOT către Ucraina, afirmând că prin această hotărâre România demonstrează că este un aliat foarte im

Informări publice - 21 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Autorizaţia de construire nr. 267 din 28.06.2023. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru ,,Construire locuinţă unifamilială,(Sc = 228,96 mp, Sd=635,00 mp, Sutilă= 458,56 mp, Rh =P+1E+M, Cat.imp=,,D,, H max =10,52 m, POT =28,00%, C

CE de nataţie: David Popovici, în finală la 200 m liber cu cel mai bun timp al semifinalelor

News.ro acum 11 ore
David Popovici s-a calificat, joi, în finala probei de 200 m liber cu cel mai bun timp, la Campionatul European de nataţie de la Belgrad. Sportivul dinamovist antrenat de Adrian Rădulescu a încheiat semifinalele cu timpul 1:46.15. El a concurat în a

Focar de tuberculoză la o grădiniţă privată din Iaşi/ Ancheta epidemiologică este în desfăşurare

News.ro acum 10 ore
Un focar de tuberculoză a fost identificat la o grădiniţă privată din judeţul Iaşi, reprezentanţii Spitalului de Pneumoftiziologie şi ai Direcţiei de Sănătate Publică desfăşurând o anchetă epidemiologică.

Euro 2024: Danemarca şi Anglia au remizat, scor 1-1

News.ro acum 10 ore
Echipa naţională a Angliei a terminat la egalitate joi, la Frankfurt, scor 1-1, cu echipa naţională a Danemarcei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. La Frankfurt am Main, englezii au deschis scorul în minutul 18, când Kyle Walker

Putin avertizează că va merge pînă la capăt în Ucraina. De ce spune că o înfrângere ar fi sinonimă cu sfârşitul statalităţii Rusiei

Adevarul acum 10 ore
Pentru Rusia, o înfrângere strategică în Ucraina ar însemna sfârşitul statalităţii sale, astfel că de ce să ne fie frică, trebuie să mergem până la capăt, a declarat presedintele rus Vladimir Putin într-o întâlnire cu ziariştii ruşi la finalul vizit

România nu va prelungi licența de CONCESIUNE pentru Roșia Montană Gold Corporation

Gandul acum 7 ore
Pe 20 iunie 2024, Agenția Națională pentru Resurse Minerale a anunțat că a decis să nu prelungească valabilitatea licenței de concesiune pentru exploatarea minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montană. Cererea societății Roșia Montană

Scriitorul Ion Vianu a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 13 ore
Ion Vianu, medic psihiatru şi scriitor, disident şi colaborator la Radio Europa Liberă înainte de 1989, a murit la Morges, în Elveţia, la vârsta de 90 de ani, a anunţat pe Facebook nepotul său, Vlad Alexandrescu, fost ministru al Culturii. Ion Vianu

Vremea

București
acum

22°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/26°
Constanta
acum

21°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

15°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

19°
vin.

19°/36°
sâm.

19°/39°
dum.

18°/32°
lun.

20°/30°