Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Forumistul ipohondru şi ce problemele are el

Publicat in Jurnalul, vineri 23 aprilie 2010 ·

Viaţa e greu. Viaţa e tot mai greu. E greu de luni până duminică şi de lunea următoare iar e greu. E greu şi la două noaptea, şi la trei după-amiază. Viaţa e obsedant de greu. De exemplu, un exemplu ar fi să exemplific cu un exemplu, zic eu, corespunzător. Urmăresc cu simpatie forumurile medicale. Şi simt aşa, din cauză că empatizez cu suferinţa omului, parcă simt aşa că mă părăseşte entuziasmul tineresc. Simt aşa. Ca o sfârşeală.

Omul nostru din ziua de azi are nişte probleme, deci, cum să zic, are aşa ca nişte probleme mari. Cu problemele lui mă confrunt şi eu, pentru că empatizez puternic şi atunci pro­blemele lui devin problemele mele. Deci, ca să zic, mă confrunt cu nişte probleme insolvabile. Am penisul mic şi curb, sunt un pic grăsuţ şi uneori îmi mai apar nişte bubiţe urât mirositoare, deşi am o igienă intimă greu de egalat. Mă masturbez excesiv (de fapt, sunt obsedat de asta) şi la şcoală am rezultate nesatisfăcătoare din această cauză. Poate o fi şi din cauză că mă uit la filme porno după ce se culcă ai mei, nu ştiu ce să zic, dar asta e din vina societăţii, că ea mă pune să mă uit la filme porno, vorbeşte toată lumea de prostituţie, da' de pornache nu vorbeşte nimeni. Aici e problema, la pornografie, haideţi să vorbim deschis, dacă tot am început! O altă problemă pe care o am e de natură morală, dar mi-e că dacă aduc discuţia asta despre moralitate pe un forum medical, îmi sare toată lumea-n cap că sunt off-topic, aşa că mai bine zic să nu. Încă o problemă cu care mă confrunt este că. Nici nu ştiu cum să spun, dar o spun, na, că mi-e şi ruşine, da' asta e, trebuie să zic. Când e să trec la fapte, moare penisu'. Şi nici când mă uit la porno, nici măcar atunci nu mi se trezeşte la maximum. Menţionez că am optişpe ani şi 14 cm.

"MOGOLOAIE ALBE..."

Trebuie să mă detaşez. Altfel înnebu­nesc de tot. Trebuie, trebuie să mă detaşe

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum o ora
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 16 minute
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Reacția Ambasadei SUA la retragerea lui Klaus Iohannis din cursa pentru șefia NATO

Adevarul acum o ora
Ambasada SUA a afirmat, vineri, că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este „un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei”.

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum o ora
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Reacția Moscovei la intenția Republicii Moldova de a adera la UE: Mulţi cetăţeni moldoveni doresc apropierea de RUSIA

Gandul acum 12 minute
Chișinăul refuză să colaboreze cu Moscova, fapt care nemulțumește un număr mare de locuitori ai Republicii Moldova, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit TASS. Știm că mulți

Diana Șoșoacă își anunță candidatura pentru alegerile prezidențiale: „M-am săturat de mizeria la care am asistat”

Adevarul acum o ora
Ajunsă la Bruxelles alături de Luis Lazarus, grație câștigului de la alegerile europarlamentare, Diana Șoșoacă s-a filmat spunând că „va aduce aici (n.r. în Parlamentul European) toate mizeriile din Parlamentul României” și a dat de înțeles că numel

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 6 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 4 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Persoanele neasigurate vor avea acces la serviciile necesare depistării precoce a afecţiunilor oncologice, după ce Executivul a adoptat o hotărâre în acest sens

News.ro acum o ora
Executivul a adoptat, vineri, o hotărâre de Guvern prin care persoanele neasigurate vor avea acces la servicii necesare pentru depistarea precoce a afecţiunilor oncologice şi la servicii de confirmare a diagnosticului. Odată diagnosticaţi cu o formă

USR: PSD şi PNL, după ce i-au cocoşat cu taxe pe antreprenori, îi pun să facă şi munca ANAF

Mediafax acum 36 minute
„Guvernul Ciolacu dă o nouă lovitură antreprenorilor prin ordonanţele privind e-Factura şi casele fiscale de marcat, respectiv e-TVA, aprobate în şedinţa de astăzi, fără prea multe dezbateri cu părţile implicate şi fără a ţine cont de semnalele veni

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

35°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°