Pe 29 aprilie, Atelierul 030202 va fi teatrul de acţiune al unui vernisaj aparte: cel al expoziţiei Reţele, semnate de Francisc Chiuariu. Prefaţăm acest eveniment cu un interviu pe care artistul a avut amabilitatea de a ni-l acorda. Aş dori să pornim discuţia de la un subiect pe care istoria artei îl denumeşte generic biografia artistului. Comentează, te rog, o cronologie legată de pasiunea, vocaţia şi meseria ta. Am terminat liceul în 1984 (specialitatea Pictură) şi trei ani mai tîrziu am intrat la Institutul Nicolae Grigorescu, din Bucureşti, după două rateuri. În acea perioadă se intra cu foarte multă muncă. Am fost printre puţinii care au intrat devreme, restul colegilor aveau şapte, opt sau chiar zece încercări la activ şi ajungeau studenţi în jurul vîrstei de 40 de ani; eu eram tînăr. Veneam din zona Ardealului, şcoala de la Tîrgu Mureş avînd influenţe de tip Cluj, cu un desen solid, dar şi din spaţiul austriaco-german (constructivismul şi zonele respective). În Bucureşti lucrurile erau mult mai speculative: totul se axa pe culoare, pe imaginaţie. Am avut unul dintre cei mai inteligenţi profesori ai Institutului (de patru ani nu mai este printre noi) – Marius Cilievici, care era unul dintre preferaţii maestrului Ciucurencu. Pot să spun că el ne-a inoculat un sistem de gîndire care viza direcţia Bucureşti-Paris, adică şcoala de gîndire plastică André Lothe, Ciucurencu & generaţia. După trei ani petrecuţi la clasa acestui profesor, am continuat următorii trei ani la profesorul Florin Ciubotaru, care a venit în ’90. Domnul Ciubotaru era total diferit de predecesorul său, iar noi, studenţii lui, eram buimaci ca după o cruntă beţie. Spre final lucrurile au început să iasă de sub patronajul Cilievici şi să intre sub patronajul Ciubotaru. Cum ai păşit din şcoală „în lumea reală“? Adevăratele dileme au început pentru mine după absolvirea Academiei de Arte. Op