Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legături, conjuncţii şi reţele asumate

Publicat in Observator Cultural, vineri 23 aprilie 2010 ·

Pe 29 aprilie, Atelierul 030202 va fi teatrul de acţiune al unui vernisaj aparte: cel al expoziţiei Reţele, semnate de Francisc Chiuariu. Prefaţăm acest eveniment cu un interviu pe care artistul a avut amabilitatea de a ni-l acorda. Aş dori să pornim discuţia de la un subiect pe care istoria artei îl denumeşte generic biografia artistului. Comentează, te rog, o cronologie legată de pasiunea, vocaţia şi meseria ta. Am terminat liceul în 1984 (specialitatea Pictură) şi trei ani mai tîrziu am intrat la Institutul Nicolae Grigorescu, din Bucureşti, după două rateuri. În acea perioadă se intra cu foarte multă muncă. Am fost printre puţinii care au intrat devreme, restul colegilor aveau şapte, opt sau chiar zece încercări la activ şi ajungeau studenţi în jurul vîrstei de 40 de ani; eu eram tînăr. Veneam din zona Ardealului, şcoala de la Tîrgu Mureş avînd influenţe de tip Cluj, cu un desen solid, dar şi din spaţiul austriaco-german (constructivismul şi zonele respective). În Bucureşti lucrurile erau mult mai speculative: totul se axa pe culoare, pe imaginaţie. Am avut unul dintre cei mai inteligenţi profesori ai Institutului (de patru ani nu mai este printre noi) – Marius Cilievici, care era unul dintre preferaţii maestrului Ciucurencu. Pot să spun că el ne-a inoculat un sistem de gîndire care viza direcţia Bucureşti-Paris, adică şcoala de gîndire plastică André Lothe, Ciucurencu & generaţia. După trei ani petrecuţi la clasa acestui profesor, am continuat următorii trei ani la profesorul Florin Ciubotaru, care a venit în ’90. Domnul Ciubotaru era total diferit de predecesorul său, iar noi, studenţii lui, eram buimaci ca după o cruntă beţie. Spre final lucrurile au început să iasă de sub patronajul Cilievici şi să intre sub patronajul Ciubotaru. Cum ai păşit din şcoală „în lumea reală“? Adevăratele dileme au început pentru mine după absolvirea Academiei de Arte. Op

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Real Madrid este din nou regina Europei. Madrilenii au învins cu 2-0 Borussia Dortmund în finala LC şi au câştigat pentru a 15-a oară trofeul / Ancelotti – "Visul continuă!" / Mesajul învinşilor - VIDEO

News.ro acum 37 minute
Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley din Londra, cu scorul de 2-0, echipa Borussia Dortmund, în finala Ligii Campionilor, şi a câştigat pentru a 15-a oară principalul trofeu continental intercluburi. UPDATE - Real Madri

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 2 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 6 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 8 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 4 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Tineri răniți după ce s-au oprit cu mașina în peretele unei case. Unde a avut loc accidentul FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Doi tineri au fost răniţi sâmbătă seară, 1 iunie, după ce maşina în care se aflau a părăsit partea carosabilă, a rupt un gard şi s-a oprit în zidul unei case de pe raza localităţii Broscăuţi, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 6 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum o ora
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, îşi schimbă numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt

Mediafax acum 6 ore
Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, a făcut o solicitare la o instanţă din Los Angeles pentru a-şi schima numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt.

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 4 ore
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Vremea

București
acum

22°
dum.

18°/30°
lun.

20°/33°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

22°
dum.

18°/29°
lun.

16°/31°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

20°
dum.

19°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

14°/21°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

15°
dum.

14°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/27°