Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Top 7 cele mai bune măşti preparate în casă

Publicat in Adevarul, vineri 23 aprilie 2010 ·

Măştile cosmetice, indiferent că sunt hidratante, nutritive sau antirid, constituie un tratament activ, foarte eficient, deoarece îndepărtează celulele moarte, hrănesc, netezesc şi împrospătează tegumentul.

1. Arahidele hrănesc ţesuturile

Pisează două linguri de sâmburi de arahide, pune-le în lapte şi fierbe-le 15 minute la foc mic. Strecoară conţinutul şi cu lichidul rezultat masează faţa şi decolteul, apoi lasă-l să acţioneze 20 de minute. Spală faţa cu apă călduţă. Soluţia este şi mai eficientă dacă adaugi o lingură de miere. În acest caz, masează mai ales zonele care au tendinţă de ridare din jurul gurii şi de pe frunte, unde apar ridurile de expresie.

Tratamentul trebuie aplicat o dată pe săptămână.

2. Caolin pentru estomparea ridurilor

Amestecă zece picături de ulei de caise, o banană, o linguriţă de miere şi una de caolin. Lasă masca să acţioneze 20 de minute, apoi clăteşte-ţi faţa. Vitaminele A şi E din compoziţie ajută la refacerea pielii, mierea este un cicatrizant şi caolinul împiedică formarea ridurilor şi le estompează pe cele existente. Masca se aplică de două-trei ori pe săptămână şi este eficientă pentru tenurile foarte uscate.

4. Miere de albine pentru pielea iritată

Amestecă un gălbenuş de ou, două linguriţe de miere şi două linguriţe de făină de orez, aplică masca şi las-o 30 de minute. Spală-ţi apoi faţa cu apă caldă. Tratamentul trebuie repetat de două ori pe săptămână, până când pielea îşi recapătă aspectul normal. În paralel se va folosi şi apă termală cu efect calmant. Masca este indicată persoanelor care au tenul obosit şi deshidratat.

5. Castravetele rehidratează pielea

Aplică pe faţă şi pe gât rondele subţiri de castravete, cu tot cu coajă, şi lasă-le să-şi facă efectul timp de 20 de minute. După aceea, şterge faţa cu un tampon de vată îmbibată în apă minerală, iar apoi foloseşte o cremă h

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Real Madrid este din nou regina Europei. Madrilenii au învins cu 2-0 Borussia Dortmund în finala LC şi au câştigat pentru a 15-a oară trofeul / Ancelotti – "Visul continuă!" / Mesajul învinşilor - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley din Londra, cu scorul de 2-0, echipa Borussia Dortmund, în finala Ligii Campionilor, şi a câştigat pentru a 15-a oară principalul trofeu continental intercluburi. UPDATE - Real Madri

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 5 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 11 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 9 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 7 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 7 ore
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 9 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, îşi schimbă numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt

Mediafax acum 9 ore
Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, a făcut o solicitare la o instanţă din Los Angeles pentru a-şi schima numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt.

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum 4 ore
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/32°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/31°
mie.

17°/27°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

15°/24°
lun.

13°/25°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/23°
mie.

15°/26°