Schimbarea socială facilitată de Internet, deşi aparent puternică, este doar de suprafaţă. Speranţa investită în Internet este, probabil, prea mare. Tinde să ignore faptul Internetul există într-o lume dată, unde egalitatea şanselor nu se traduce şi în egalitatea rezultatelor.
Tinerii din Moldova s-au mobilizat în minirevoluţia lor de astă vară cu ajutorul serviciului Twitter. Un preşedinte filipinez a fost răsturnat cu ajutorul SMS-urilor. Iar Barack Obama a adunat o jumătate de miliard de dolari pentru campania electorală cu ajutorul donaţiilor prin Internet. Putem spune, parafrazându-l pe Malraux, că politica secolului 21 va fi digitală sau nu va fi deloc? Şi mai putem spera că peste 20 de ani ea va deveni mai egalitariană? Vor putea peste 20 de ani cetăţenii Europei de Est sau de aiurea să preia frâiele politicii, dând tonul dezbaterilor şi mobilizând alegătorii peste capul politicienilor? Cerem prea mult de la Internet?
Speranţa investită în Internet este, probabil, prea mare. Ea tinde să ignore faptul Internetul există într-o lume dată, unde egalitatea şanselor nu se traduce şi în egalitatea rezultatelor. Internetul este o nouă formă de mediere a mesajelor, dar această formă este umplută cu un conţinut social şi politic extras dintr-o societate dată. Inegalităţile şi structurile acestei lumi vor avea un cuvânt de spus şi peste 20 de ani. Pe de altă parte, ar fi naiv să ne închipuim că Internetul nu va schimba nimic. Acesta este o tehnologie tipică pentru fenomenul numit de Schumpeter, al distrugerii creatoare. Deci întrebarea nu este dacă odată cu introducerea Internetului nu am deschis mai multe canale de comunicare ca înainte. Orice cetăţean cu iniţiativă, educaţie, timp şi bani poate să pornească un blog, nu? Şi orice blog poate fi citit de oricine. Întrebarea este ale cui bloguri vor fi auzite de cine.
David Gillmor, autorul cărţii We the