Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: S-au călcat în picioare pentru un loc de muncă

Publicat in Adevarul, vineri 23 aprilie 2010 ·

33 de agenţi economici au avut de ales angajaţii potriviţi dintre sutele de şomeri prezenţi la bursa locurilor de muncă organizată la Slatina şi Caracal.

Înghesuială mare la bursa locurilor de muncă organizată azi de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt la Slatina, în sediul Casei de Cultură a Sindicatelor. Sute de şomeri au venit să îşi caute un loc de muncă. „Şi tu eşti şomer? Când te-au dat afară? Mai iei ajutor?” au fost întrebări pe care foştii angajaţi şi le-au pus când s-au întâlnit la bursă. Au avut de ales între 224 de locuri de muncă, dintre care 131 numai în Slatina şi 93 în Caracal. Cele mai multe au fost în domeniul textilelor şi construcţiilor, dar ca şoferi de taxi, aşa că şomerii cu studii superioare sau specializări au plecat dezamăgiţi. „Eu vroiam să lucrez în comerţ sau ca operator calculator. Nu am găsit nimic pentru că foarte mulţi angajatori caută muncitori. Mi-am depus CV-ul pentru un post de ospătar la un patron italian”, a spus Carmen Stroiuleasa, de 20 de ani.

Vârsta, criteriu important la angajare

Dacă angajaţii au avut pretenţii legate de locurile de muncă, nici angajatorii nu s-au lăsat mai prejos. „Seriozitate în muncă, punctualitate, să îşi îndeplinească sarcinile se serviciu, să aibă ceva experienţă. Căutăm zidari, faianţari”, a spus Tudor Gheorghe, reprezentantul unei firme de construcţii din Slatina.

Lupta pentru un loc de muncă a fost crâncenă, iar unii au abandonat-o. „Am încercat să intru, dar mi s-a făcut rău, nu vedeţi ce este acolo. Te calcă în picioare. Aştept să mai plece oamenii şi o să intru şi eu. Vreau să mă angajez ca ajutor de bucătar, am experienţă, dar de multe ori vârsta este o problemă”, a explicat Maria Mărgărit, de 49 de ani din Slatina.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 58 minute
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 52 minute
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Cod roşu de vreme rea în trei judeţe: Grindină de mari dimensiuni şi vijelii puternice

Mediafax acum 43 minute
Meteorologii au emis o avertizare cod roşu pentru localităţi din Gorj, Dolj şi Mehedinţi valabilă până la ora 21.00. Fenomenele avertizate sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie puternică cu viteze de peste 90 km/h, averse torenţiale şi frecvente

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum o ora
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Momentul cu Babasha, manelistul huiduit la concertul Coldplay, explicat de sociologul Alfred Bulai: „Interesul a fost să se creeze scandal”

Ziare.com acum 54 minute
Sociologul Alfred Bulai a comentat pe marginea subiectului „Coldplay și Babasha - cântărețul de manele”. În opinia profesorului de la SNSPA, organizatorii și artiștii britanici au apelat la un truc de marketing, așa cum s-a procedat și la alte eveni

Turcia crește cu 24% taxa de tranzit percepută navelor comerciale ce trec prin strâmtorile Bosfor și Dardanele

Ziare.com acum 2 ore
Guvernul turc a anunţat joi că va creşte de la 1 iulie cu 24%, până la 5,07 dolari pe tonă, taxa de tranzit percepută navelor comerciale care trec prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, informează agenţia EFE. Ministrul turc al Transporturilor, Abdul

SUA, Marea Britanie și Canada avertizează că Rusia încearcă DESTABILIZAREA Republicii Moldova /„Împărtășim îngrijorarea președintelui Maia Sandu”

Gandul acum 38 minute
Statele Unite, Marea Britanie și Canada au condamnat, joi, activitățile subversive ale Rusiei împotriva proceselor electorale din Republica Moldova și au afirmat susținerea pentru a ajuta Administrația de la Chișinău să respingă ingerințele ruse. ”A

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum 4 ore
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum 4 ore
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

G7 a ajuns la un acord pentru un credit de 50 de miliarde de dolari destinat Ucrainei, din banii proveniți din activele rusești înghețate / Zaharova amenință cu un „răspuns foarte dureros”

HotNews acum o ora
Liderii statelor din G7, reuniţi în Italia, au ajuns joi la un „acord politic” asupra folosirii veniturilor rezultate din activele ruseşti îngheţate ca garanţii pentru deblocarea unui împrumut de 50 de miliarde de dolari destinat sprijinirii Ucraine

Vremea

București
acum

30°
joi

20°/33°
vin.

18°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

19°
joi

16°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

24°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°