Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mitul „Arafat”

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 23 aprilie 2010 ·

Vă mărturisesc că puţini oameni dintre cei care trudesc prin diferite instituţii pentru binele naţiunii m-au impresionat precum medicul Raed Arafat.

Venit în România, alături de numeroşi conaţionali, să studieze, într-o vreme în care şcoala românească mai avea ceva prestigiu, s-a dedicat cu obstinaţie meseriei pentru care s-a pregătit, renunţând la expediente de tip comercial care au acaparat atenţia multor tineri studioşi de prin Orient. Preocupat îndeosebi de aspectele practice ale intervenţiilor medicale de urgenţă, Raed Arafat este cel care a pus la punct reţeaua SMURD şi cel care, în cele din urmă, a instituţionalizat-o, făcând din ea un seviciu de nivel european. Am fost mereu tuşat, ascultându-i declaraţiile date pe la televiziuni, de sufletul pe care-l punea în acţiunile sale şi de sentimentul de autentică compasiune faţă de victimele feluritelor accidente.

Mi-am zis, mereu, că este păcat că nu reuşim să avem un veritabil eşalon de „servanţi publici” de nivelul şi calitatea acestui om care a făcut din România a doua sa patrie.

Atunci când a fost promovat pe o funcţie importantă în Ministerul Sănătăţii, am concluzionat cu satisfacţie că se mai întâmplă, în buimaca noastră strategie de resurse umane, să nimerească şi câte un om potrivit la locul potrivit şi că apartenenţa de clan sau politică pot să devină neimportante.

Raed Arafat este, fără îndoială, unul dintre miturile moderne, numele său – în ciuda rezonanţei specifice - ajungând să semnifice devotamentul, compasiunea şi eficienţa.

Cu circa zece zile în urmă, confruntându-mă (personal) cu una dintre problemele pe care le creează priorităţile birocratice în faţa actului medical propriu-zis, mi-am închipuit că unicul recurs la care aş putea apela este doctorul Arafat. Aşa cum îl vad, aşa cum îmi închipui că este, nu se poate să nu găsească soluţia şi să nu mi-o împărtăşească – î

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 19 minute
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum o ora
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

România, sub cod roşu de caniculă sâmbătă şi duminică. Capitala şi alte judeţe din sudul ţării, afectate

Mediafax acum 19 minute
Astfel, sâmbătă, în judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, valul de căldură va fi intens şi persistent, iar temperaturile vor fi deosebit de ridicate, pentru a patra zi consecutiv. Temperaturile maxime vor fi de 38...39 de

CNAIR anunţă restricţii pentru maşinile de peste 7,5 tone în perioada Rusaliilor

Mediafax acum 43 minute
CNAIR informează participanţii la trafic că circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de 22 iunie (sâmbătă), 23 iuni

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum 2 ore
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Incendiu în incinta unui ştrand din Ocnele Mari. Mai mulţi turişti s-au autoevacuat

Mediafax acum o ora
Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în incinta unui ştrand din Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. Mai mulţi turişti, care erau cazaţi în pensiunea din incinta ştrandului, s-au autoevacuat.

Americanii se tem de un război total între Hezbollah și Israel. Sistemul Iron Dome de apărare anti-aeriană ar putea fi copleșit

Ziare.com acum 2 ore
Mai mulți oficiali americani se tem că apararea anti-aeriană din nordul Israelului, sistemul Iron Dome, ar putea fi copleșit în cazul unei escaladări a conflictului cu Hezbollah. Gruparea susținută de Iran și-a intensificat atacurile în nordul țării

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum o ora
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 3 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Premierul Marcel Ciolacu: Introducem azi salariului minim european în România, în concordanţă cu directiva europeană şi după consultări cu partenerii sociali. Urmărim protejarea puterii de cumpărare

News.ro acum 20 minute
Premierul Marcel Ciolacu, a anunţat că în şedinţa de Guvern de vineri Executivul introduce salariului minim european în România, în concordanţă cu directiva europeană şi după consultări cu partenerii sociali, el precizând că se urmăreşte protejarea

Vremea

București
acum

25°
vin.

22°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

28°
vin.

21°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°