Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bolnavi fortati sa se vindece mai repede

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 23 aprilie 2010 ·

Fortati de criza, reprezentantii celui mai mare spital din judet vor sa redefineasca unele aspecte ale medicinii. Acestia doresc sa reduca durata medie de spitalizare la aproape patru zile, ceea ce ar insemna ca bolnavul nu va mai putea fi tratat complet in spital, tratamentul urmand a fi facut tot pe jumatate. Ajunsi la fundul sacului, cei de la spital vor reduce si costurile de la bucatarie, spalatorie, paza sau curatenie. "Totul este bazat pe o ecuatie cost-beneficiu. Trebuie sa gasim solutia sa luam bani mai multi, nicidecum sa tot tundem din sume si sa le restrangem. Avem aproape 150 de lei in plus pe fiecare pacient la noul contract. Noi am dori sa scadem perioada de 6,8 zile de spitalizare cu 40%, ca in aceste 6,8 zile sa incapa doi pacienti, si nu unul. Astfel ar creste si sumele acordate pentru numarul de pacienti", a precizat Cornel Enache, managerul Spitalului Judetean "Mavromati". Acesta spune ca totul va fi posibil cu o singura conditie, si anume ca Ambulatoriul de specialitate sa functioneze la fel ca intr-o unitate sanitara de rang european. In cazul ideal, un pacient care ar veni la spital pentru analize dimineata, ar fi investigat complet pana la amiaza in baza unei internari de zi. "Medicul care l-a primit va decide, in baza rezultatelor, daca poate merge acasa sau este nevoie de internare. Dar la internare analizele sunt deja facute si poate incepe imediat tratamentul. Cand pacientul da semne ca suporta tratamentul si acesta are efect, este trimis acasa si sa continue cu medicul de familie post-cura spitaliceasca", a mai spus Cornel Enache. Reducerea duratei de spitalizare este prevazuta in contractul cadru pe care Judeteanul il va semna cu Casa de Asigurari de Sanatate. Acest lucru inseamna ca de luna viitoare bolnavii vor sta internati la "Mavromati" in medie patru zile. In 2009, la cea mai mare unitate sanitara din judet au stat internati peste

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Procurorii anticorupţie au cerut AEP listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S România pentru alegerile europarlamentare

News.ro acum o ora
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat, vineri, Autorităţii Electorale Permanente (AEP) listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S. România pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024.

Grindeanu: Dacă vrei să fii la guvernare, trebuie să ai un candidat unic la alegerile prezidenţiale/ Nu vrei candidat unic, nu faci parte din coaliţie/ Niciunul dintre cei patru preşedinţi de partid nu trebuie să fie candidat unic

News.ro acum 26 minute
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că partidele care vor să fie la guvernare în viitoarea coaliţie trebuie să susţină un candidat unic la alegerile prezidenţiale şi a precizat că cine nu doreşte acest lucru nu ar trebui să facă part

Cu cât a crescut datoria externă totală a României în primele 10 luni din an, faţă de decembrie 2023

Mediafax acum 47 minute
Din suma totală, datoria externă a administraţiei publice a fost de 91,4 miliarde euro, cu aproape 19% peste nivelul din decembrie 2023. Soldul deţinut de societăţile care acceptă depozite, exclusiv banca centrală, a fost de 13 miliarde euro, nivel

Percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare privind instigarea publică şi incitarea la violenţă, ură sau discriminare, în mediul online/ Sunt vizate îndemnuri de ucidere a unor persoane sau de aruncare în aer a unor clădiri

News.ro acum o ora
Procurori de la mai multe unităţi de Parchet din ţară fac, vineri, percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare în care există suspiciunea comiterii unor infracţiuni de instigare publică şi incitare la violenţă, ură sau discriminare, în me

LIVE Naționala României își află ACUM adversarii din preliminariile CM 2026! Toate informațiile de la Zurich

Gazeta Sporturilor acum 34 minute
Încep din nou emoțiile pentru echipa națională a României! De această dată își află adversarii din preliminariile CM 2026. Tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale 2026 are loc ACUM, la Zurich, liveTEXT pe GSP.ro, la TV pe Antena 1 și va f

COSR, CS Dinamo şi ANS, omagii pentru Dan Grecu: "Stăpânul inelelor" s-a transformat în stea

News.ro acum 3 ore
Dan Grecu, "Stăpânul inelelor" s-a transformat în stea. Primul campion mondial din gimnastica românească, medaliat olimpic şi european. Creatorul marilor succese ale gimnasticii masculine româneşti din anii 1988-2004 a plecat dintre noi azi noapte,

Kelemen Hunor, revoltat de expunerea publică a primarului Soos Zoltan cu cătuşele la mâini. „Un mesaj pe care nu îl putem accepta”

Adevarul acum 31 minute
Kelemen Hunor, Preşedintele UDMR, este indignat de expunerea publică a primarului maghiar din Târgu Mureş cu cătuşele la mâini, după ce acesta a fost reţinut într-un dosar în care este suspectat de luare de mită, în valoare de aproximativ 200.000 de

UPDATE - Rusia a lansat un atac masiv cu rachete asupra instalaţiilor energetice din Ucraina. Explozii multiple la Odesa / Zelenski anunţă că au fost lansate 93 de rachete şi 200 de drone

News.ro acum 2 ore
Rusia a lansat vineri dimineaţă un atac pe scară largă asupra instalaţiilor energetice ale Ucrainei, a anunţat ministrul ucrainean al energiei, Gherman Galuşcenko, citat de Reuters. Ulterior, preşedintele Volodimir Zelenski a precizat că au fost tra

Record pe piața românească de artă: S-a vândut cel mai scump tablou din ultimii 34 de ani. E semnat de Nicolae Grigorescu

Wall-Street.ro acum 3 ore
Lucrarea "Ţărăncuţă odihnindu-se" semnată de Nicolae Grigorescu a fost adjudecată la suma de 365.000 de euro, la licitaţia de iarnă organizată de casa Artmark. Potrivit Artmark, vânzarea lucrării la suma de 365.000 de euro reprezintă noul record al

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion / Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

HotNews acum 4 ore
În săptămâna dinainte de Crăciun, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei din calendar în toată ţara, însă în ultima săptămână a anului valorile termice se vor situa în jurul celor normale, ușor mai scăzute la munte, anunță

Vremea

București
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/1°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°