Eliberat condiționat în 2005, orădeanul n-a stat degeaba și a pus bazele unei rețele de falsificatori de bani. Iulian Ciorba are la activ mai multe condamnări și este judecat pentru loviri și furt calificat. Orădeanul a fost arestat vineri, după un flagrant organizat de polițiștii orădeni la Lugoj
Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Bihor, Cristian Monenci, în prezent, pe rolul Curții de Apel Oradea există un dosar penal, în care Iulian Ciorba (34 ani) este cercetat pentru loviri și furt calificat. Dosarul urmează să fie retrimis Tribunalului Bihor, pentru rejudecare. Mai mult, pe numele lui Ciorba există mai multe condamnări, el fiind eliberat condiționat în anul 2005.
În dosarul aflat la Curtea de Apel Oradea, Iulian Ciorba și fratele lui, Marius Ciorba, sunt acuzați că ar fi agresat un orădean care i-a reclamat că i-ar fi spart apartamentul, de unde cei doi ar fi furat telefoane mobile, bijuterii și bani, în valoare de un miliard de lei. Potrivit informațiilor de la dosar, agresiunea s-a întâmplat în 21 iulie 2006. Inițial, cei doi frați au fost cercetați pentru tâlhărie, întrucât, orădeanul pe care-l agresase i-a acuzat că după ce l-au bătut i-ar fi furat un telefon mobil și cheile de la mașină. Ulterior, instanța a decis să schimbe încadrarea juridică. "În cauză, din probele administrate, rezultă cu certitudine că inculpaţii nu au lovit partea vătămată în scopul de a-i sustrage vreun bun şi nici în vreunul din celelalte scopuri arătate mai sus, ci pentru a o determina să-şi retragă o plângere penală formulată pentru spargerea apartamentului, partea vătămată suspectându-i pe inculpaţi de comiterea acestei fapte", se arată în dosarul de la instanță. Ciorba a fost arestat, în acest dosar, în iulie 2006, fiind eliberat în septembrie 2007, când judecătorii au decis ridicarea măsurii arestării preventive.
Furt după furt
În același do