Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gabriel Oprea, nasul copilului ultimului roman decedat in Afganistan

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 24 aprilie 2010 ·

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, prezent ieri la Constanţa cu ocazia celebrării Zilei Forţelor Terestre, a dezvăluit că în câteva săptămâni va fi naşul copilului pe care ultimul militar român decedat în Afganistan, sergentul major Florin Bădiceanu, nu a apucat să îl cunoască. Militarul făcea parte din Batalionul 33 Manevră din Curtea de Argeş.

Ministrul a fost vizibil emoţionat la momentul în care a fost întrebat despre acest subiect, precizând că gestul său este unul al oricărui militar care îşi iubeşte ţara. „Ultimul militar care a murit în Afganistan avea o soţie care era gravidă în opt luni. Am fost surprins că soţia militarului a pus numele soţului - Florin şi al meu - Gabriel. Bineînţeles că am să-l botez, probabil în câteva săptămâni. Armata nu îi uită pe cei care îşi sacrifică viaţa, aici suntem oameni care ne ajutăm între noi", a precizat ministrul Apărării. Oprea a mai ţinut să amintească şi faptul că „armata nu este o meserie ca oricare alta". „Orice meserie care trebuie respectată are şi un contract cu ţara. Militarii au un moment în care spun «jur să-mi apăr ţara chiar şi cu preţul vieţii». De aceea armata reprezintă poporul român", a conchis demnitarul.

Florin Bădiceanu a fost cel de-al 16-lea român mort în Afganistan, în timp ce executa o misiune de patrulare într-o coloană formată din patru autovehicule în provincia Zabul. Acesta a fost înaintat la gradul sublocotenent, post mortem şi i-a fost acordat Ordinul Naţional Steaua României, în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război, în semn de înaltă recunoştinţă şi apreciere pentru devotamentul excepţional dovedit. Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, prezent ieri la Constanţa cu ocazia celebrării Zilei Forţelor Terestre, a dezvăluit că în câteva săptămâni va fi naşul copilului pe care ultimul militar român decedat în Afganistan, sergentul major Florin

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 5 ore
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 9 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 10 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 10 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 8 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 8 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 8 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Dosar penal la Gorj, după ce subiectele proba de matematică a Evaluării Naţionale au apărut public

Mediafax acum 10 ore
Poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Jiu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o şcoală din Târgu Jiu a avut loc un incident, pe timpul desfăşurării probei scrise la matematică, din cadrul Evaluării Naţionale. „Din primele

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum 12 ore
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

Vremea

București
acum

20°
vin.

19°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

18°
vin.

18°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/34°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°