Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Duelul antrenorilor la CFR - Alba Iulia, reeditat după 19 ani!

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 24 aprilie 2010

Mandorlini şi Sliskovic au mai fost adversari în Serie B,sezonul 91-92, când italianul juca fundaş la Udinese, iar Blazmijlocaş la Pescara. Andrea a triumfat atunci, Blaz anunţă acumrevanşa!

Liga I e motiv de revedere pentru doi foşti fotbalişti din IlCalcio. Andrea Mandorlini şi Blaz Sliskovic îşi cunosc binemişcările, ambii duelându-se acum 19 ani în Serie B. Dacă actualulantrenor al CFR-ului apăra culorile lui Udinese, bosniacul de pebanca Albei era mijlocaş în echipa Pescarei. Italianul a ieşit însezonul 91-92 triumfător după Udinese - Pescara 2-1 şi Pescara -Udinese 2-2, la finele unui sezon în care Mandorlini şi-a trecut înpalmares promovarea în Serie A! "Da, îmi aduc aminte de aceaperioadă, dar acum nu mai contează ce a reuşit atunci Mandorlini.Acum e altceva, suntem antrenori. Îmi doresc mult să îmi iaurevanşa pentru acea dublă, orice punct luat de noi la Cluj e ovictorie pentru mine", spune Blaz, care ştie însă că îi va fifoarte greu să împiedice seria de 8 jocuri fără eşec a ardelenilorîn retur. "Au un lot foarte puternic, nu degeaba Mandorlini îşipermite să facă chiar cinci schimbări în prima echipă de la meci lameci", conchide Sliskovic.

FlorinDan: "Am emoţii când joc în Gruia"

Un fost component al feroviarilor în perioada 2002-2007, FlorinDan, are numai cuvinte de laudă la adresa echipei lui Mandorlini."CFR-ul a crescut foarte mult din toate punctele de vedere, părereamea este că a devenit cel mai profesionist club din România", spuneDan. Fostul decar al CFR-ului, revine din nou în Gruia, unde a maijucat cu UTA, "Este întradevar o emotie plăcută că revin pe "DrConstantin Rădulescu", chiar dacă o fac în culorile altui club. Ceamai frumoasă amintire din Gruia e finala UEFA Intertoto jucatăîmpotriva lui Lens", şi-a amintit Florin Dan.

Mandorlini şi Sliskovic au mai fost adversari în Serie B,sezonul 91-92, când ita

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteo: Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în jumătate de ţară

Mediafax acum 39 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tipul cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta este valabilă vineri în aproximativ jumătate de ţară. Specialiştii spun că urmează reprize cu averse, vijelii şi grindin

Paul Stănescu, despre scenariul PSD de susținere al lui Mircea Geoană la prezidențiale: „Vom avea candidat un membru al PSD”

HotNews acum 59 minute
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat vineri, înaintea ședinței conducerii partidului de la Sâmbăta de Sus, că va exista un candidat la prezidențiale, dar din partid, excluzând varianta de susținere a lui Mircea Geoană, conform News.r

Începe Euro 2024: Primul meci al zilei și cine transmite competiția din Germania

HotNews acum 3 ore
​Așteptarea pentru fanii fotbalului a luat sfârșit, iar Euro 2024 va debuta vineri, la Munchen, de la ora 22:00, cu meciul dintre Germania, țara gazdă, și Scoția. Partida face parte din Grupa A. UEFA Euro 2024Foto: BEAUTIFUL SPORTS/Wunderl / imago s

Se anunță o vară super fierbinte. Meteorologii au publicat prognoza până la jumătatea lunii iulie: Zona cea mai afectată de caniculă

Ziare.com acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat vineri, 14 iunie, prognoza pe următoarele patru săptămâni. Sudul țării va fi cel mai afectat de temperaturile ridicate, dar canicula nu va fi însoțită și de secetă, spun specialiștii. Cantitățile de

Doi frați români au fost împușcați pe stradă, în Spania. Ar fi vorba de o reglare de conturi între traficanții de droguri

Ziare.com acum 3 ore
Doi români au fost împuşcaţi în Spania în plină stradă, sub ochii îngroziţi ai martorilor. Unul dintre ei a murit pe loc, în timp ce fratele său a ajuns în comă la spital, acolo unde medicii încearcă să-i salveze viaţa. Potrivit primelor date strâns

"M-a amenințat că îmi taie capul și mi-l înfige în gard". Directoarea unei școli, acuzată că a bătut și hărțuit o profesoară

Ziare.com acum 3 ore
Un scandal în timpul orelor la o școală din Suceava a fost potolit abia după intervenția poliției. Directoarea este acuzată de o profesoară că a bătut-o și a amenințat-o, joi, 13 iunie. Profesoara a ajuns la Urgențe și la medicul legist după ce a sc

Dosarul 2 Mai Judecătoria Mangalia, așteptată să se pronunțe asupra cererii de schimbare a încadrării juridice în cazul lui Vlad Pascu

Ziua Constanta acum 3 ore
Judecătoria Mangalia, din județul Constanța, se va pronunța vineri, 14 iunie 2024, asupra cererii de schimbare încadrării juridice a lui Vlad Pascu, acuzat în Dosarul 2 Mai de uciderea a două persoane și rănirea altor trei. În cadrul ultimei ședințe

Mobilizare pentru salvarea unei persoane rătăcite în zona lacului Tivoli din Sovata

Radio Mures acum 22 minute
Polițiștii stațiunii Sovata au fost sesizați ieri seara cu privire la dispariția unui bărbat de 77 de ani. Din verificările efectuate, cel în cauză s-ar fi pierdut de grupul de turiști cu care se afla, în drumeție în zona lacului Tivoli, fără a se m

Reguli mai stricte la obţinerea cetăţeniei Republicii Moldova pentru a exclude riscurile la adresa securităţii statului

G4Media acum 23 minute
Persoanele străine vor obţine mai greu cetăţenia Republicii Moldova, după ce în legislaţie au fost incluse reguli mai stricte, care vor face procedura de recunoaştere a cetăţeniei mai sigură, modificările fiind operate pentru a exclude vulnerabilită

Rareş Hopincă: S-a finalizat numărarea voturilor, s-a menținut o diferență de 300 de voturi în favoarea mea, sunt câştigătorul alegerilor pentru Primăria Sectorului 2 / Ce spune despre acuzațiile lui Radu Mihaiu

HotNews acum o ora
Candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, Rareş Hopincă, a declarat, vineri, că a fost finalizată numărarea voturilor la Biroul Electoral de Sector şi s-a menţinut o diferenţă de peste 300 de voturi în favoarea sa, ceea ce arată că este câştigăto

Vremea

București
acum

22°
vin.

17°/25°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

21°
vin.

18°/22°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/24°
lun.

15°/24°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

18°/29°