Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tineri cu studii superioare, angajaţi ca patiseri şi recepţioneri

Publicat in Adevarul, sâmbătă 24 aprilie 2010 ·

Doar opt locuri de muncă au fost puse la dispoziţia şomerilor cu studii superioare. Posturile oferite de cei 16 angajatori prezenţi la Bursa Locurilor de Muncă din Focşani au fost binevenite pentru şomerii necalificaţi şi pentru cei cu studii medii.

Focşănenii cu studii superioare au fost nevoiţi să-şi ia gândul de la anii petrecuţi pe băncile facultăţii şi să se angajeze ca patiseri, recepţioneri sau agenţi de vânzări.

Este şi cazul Liei Macovei, o tânără absolventă a Facultăţii de Chimie, specializarea Industrie Alimentară, care se interesa de postul de recepţioneră.

„Nu am găsit nimic pe specializarea mea, de aceea sunt nevoită să mă angajez pe un post adresat celor cu studii medii. Am terminat anul trecut cei cinci ani de facultate şi nu am fost angajată nicăieri cu carte de muncă. În ziua de azi, important e să ai un loc de muncă, nu mai contează că ai învăţat ani la rând", spune descumpănită tânăra. Lia a mai fost şi casieră timp de o săptămână, însă nu a rezistat condiţiilor aprige de lucru.

„Îmi doream foarte mult să lucrez undeva şi am acceptat să fiu casieră într-un supermarket. Însă, nu am rezistat mai mult de o săptămână, deoarece o zi eram la casă, iar în următoarea zi mă puneau să car saci cu zahăr şi orez", adaugă Lia.

În situaţia ei este şi Nicoleta Stoica, o tânără studentă la Facultatea de Administraţie Publică, care completa o fişă de angajare pe postul de patiser.

„Sunt în primul an de facultate şi nu găsesc nimic pe specializarea mea, mai ales că pentru posturile bune se cere experienţă. Aşa că voi lucra ca patiser", spune Nicoleta.

Vor oameni pregătiţi

Chiar dacă unele posturi nu necesitau o pregătire superioară, angajatorii caută absolvenţi de facultate.

„În adresa lăsată la Direcţia de Muncă am specificat că studiile superioare sunt indicate pentru postul de agent vânzări, însă nu refuzăm ni

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 10 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 9 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 9 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 9 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 9 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 7 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 8 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 8 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 10 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 9 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Vremea

București
acum

20°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

21°
sâm.

21°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°