Mă leagă multe amintiri de Casa Monteoru, sau Mihail Sadoveanu cum i se mai spune, unde se află sediul Uniunii Scriitorilor. Presupun că aţi citit prin ziare despre procesul prin care urmaşii foştilor proprietari au recîştigat acest imobil aflat pe Calea Victoriei. Am stat de vorbă cu cîţiva scriitori din Bucureşti şi din ţară despre proces şi despre eventualitatea pierderii acestei case care face parte, în multe privinţe, din istoria literaturii române.

Spre deosebire de unii dintre confraţii mei, cred că aşa-zisa donaţie către statul român făcută prin anii 50 de urmaşa lui Monteoru e consecinţa unei somaţii. Nu ştiu dacă actul de donaţie a fost semnat „cu pistolul la tîmplă”cum susţin descendenţii ei, dar cine îşi donează casa de bună voie, pentru a locui apoi în dependinţele ei? În perioada aceea nu era nevoie de pistol pentru a convinge pe cineva să doneze statului tot ce avea. Ajungea o ameninţare convingătoare cu puşcăria. Încît dacă avocaţii urmaşilor de azi ai lui Monteoru au obţinut o hotărîre în favoarea clienţilor lor, iar acestora nu li se poate contesta calitatea de urmaşi ai foştilor proprietari, cred că n-ar mai trebui făcut nici un recurs împotriva acestei sentinţe. Mă despart aici de cei care cred că au venit „nişte unii” să le ia scriitorilor Casa Mihail Sadoveanu. Mi se pare mai onorabil să rămîi fără sediu, respectînd proprietatea, decît să încerci să perpetuezi o nedreptate care te avantajează, chiar dacă nedreptatea a fost făcută cu mai bine de o jumătate de secol în urmă.

Mă leagă multe amintiri de Casa Monteoru, sau Mihail Sadoveanu cum i se mai spune, unde se află sediul Uniunii Scriitorilor. Presupun că aţi citit prin ziare despre procesul prin care urmaşii foştilor proprietari au recîştigat acest imobil aflat pe Calea Victoriei. Am stat de vorbă cu cîţiva scriitori din Bucureşti şi din ţară despre proces şi despre eventualit