Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teo, noul deputat din Colegiul 19

Publicat in Adevarul, duminică 25 aprilie 2010 ·

Teo Trandafir, candidata PDL, a câştigat alegerile desfăşurate ieri în Colegiul 19, arăta aseară exit-poll-ul comandat de staff-ul democrat-liberalilor. Ea ar fi învins-o pe contracandidata sa Liliana Mincă (PSD-PC) la o diferenţă de opt procente. Potrivit acestui exit-poll, Mincă ar fi obţinut 46%, iar Teo Trandafir 54%.

Potrivit Biroului Electoral Municipal, prezenţa la vot a fost de 14,65%. După închiderea urnelor, Teo Trandafir s-a arătat foarte optimistă şi a declarat că, dacă va ajunge în Camera Deputaţilor, îi va reprezenta şi pe alegătorii care au venit la vot şi pe cei care au preferat să ocolească urnele.

Mai citeşte şi:

Primele rezultate, estimare PD-L: Teo 55%, Mincă 45%

Candidata PDL a evitat să facă vreo referire la eventualele fraude electorale, deşi staff-ul său a acuzat în repetate rânduri echipa adversară că a încercat să influenţeze votul alegătorilor cu cadouri. Liliana Mincă a preferat un cu totul alt discurs.

Ea s-a definit ca „omul lui Piedone", pe care l-a numit „prietenul său" şi a acuzat „campania foarte murdară". „Colegi de-ai noştri au fost bătuţi azi lângă secţii de votare unde se cumpărau voturi cu 50 de lei pentru că poporul este foarte sărac", s-a plâns Mincă.

Verde în loc de portocaliu

PDL a avut o strategie bine pusă la punct pentru scrutinul din Colegiul 19. Democrat-liberalii au tot amânat să anunţe pe cine vor arunca în lupta cu candidata sprijinită de nu mai puţin de trei partide: PC, PSD şi PNL. În cele din urmă, PDL a venit cu candidatura-surpriză a Teodorei Trandafir, pentru care a fost gândit un plan special de campanie. Ideea de bază: vedeta TV este debutantă în politică şi, prin urmare, este „nepătată" de jocurile specifice politicienilor.

Strategia s-a axat pe asocierea într-o foarte mică măsură a imaginii lui Teo Trandafir cu PDL şi cu simboluril

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O judecătoare din România este șefa completului care decide mandatele de arestare pentru Benjamin Netanyahu și liderii Hamas

Ziare.com acum 52 minute
Pentru presupuse crime de război și crime împotriva umanității, procuratura Curții Penale Internaționale de la Haga a cerut mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu și pentru trei lideri Hamas. Camera care va decide totul va

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 39 minute
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

Când vor avea loc funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi, mort în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 4 ore
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, mort duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi, 21 mai, la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni, 20 mai, agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. "Ceremonia funera

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum o ora
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum o ora
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Putin a mai pus un economist la conducerea Ministerului Apărării. Încrederea președintelui rus în generali scade

Ziare.com acum 2 ore
Încă un general demis de Putin. Preşedintele rus l-a înlocuit pe ministrul adjunct al apărării Iuri Sadovenko cu Oleg Saveliev, ex-ministru adjunct al economiei, care până acum a lucrat ca auditor la Curtea de Conturi a Rusiei, conform unui decret p

Jandarmeria Capitalei dezminte că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda

News.ro acum o ora
Jandarmeria Capitalei a dezminţit informaţiile conform cărora că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, din manşa tur a barajului de menţinere/promovare

Accident cu șapte autovehicule pe DN1, în apropiere de Ploiești FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Un accident în care au fost implicate mai multe autovehicule a avut loc luni după-amiază, 20 mai, pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, traficul fiind blocat şi deviat pe sensul către Bucureşti. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) P

Vremea

București
acum

18°
lun.

12°/23°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

21°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

20°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°