Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Cristina Sandu este instructor internaţional de kangoo jumps

Publicat in Adevarul, duminică 25 aprilie 2010 ·

Fostă gimnastă de performanţă, Cristina Sandu este singurul instructor de kangoo jumps din Prahova, cea mai nouă metodă de slăbire şi întreţinere corporală.

Cocoţată pe ghetele de câte două kilograme fiecare, Cristina Sandu are aceeaşi graţie ca o balerină care poartă doar un tutu de câteva sute de grame şi o pereche de poante. Nu este uşor să te mişti în ghetele grele şi să-ţi menţii echilibrul, dar a învăţat secretul acestui sport mult mai repede decât alţi candidaţi la titlul de instructor internaţional în domeniu.

De mare ajutor i-au fost şi cei nouă ani în care a făcut gimnastică de performanţă la Clubul Petrolul, dar şi cei patru ani în care nu a mai făcut sport după ce s-a lăsat de antrenamente. Repausul îndelungat a determinat-o să devină instructor voluntar la o sală de fitness din Ploieşti, apoi angajat în toată regula la unul dintre cele mai mari cluburi de întreţinere corporală din oraş. "Când am intrat prima dată în sală, nu ştiam nimic. Dar am drumul la muzică şi mi-am lăsat corpul să se mişte în ritm. Nimeni nu şi-a dat seama că nu ştiam, de fapt, mişcările", îşi aminteşte Cristina.

Foarte repede, a început să compună ore de aerobic complicate, în care îmbina stepul, exerciţiile pilates şi foarte multe... zâmbete. S-a perfecţionat la traininguri internaţionale în Italia şi a fost printre primii instructor care au adus spinning-ul în Ploieşti, un tip complicat de antrenament cu bicicletele, dar şi fitbox, exerciţii derivate din boxul băieţilor.

În echipa României de kangoo

A ajuns să facă kangoo jumps printr-o circumstanţă fericită. Una dintre clientele sale a deschis prima sală cu acest profil din Prahova, Wellness Club Nico, în septembrie anul trecut şi a chemat-o pe Cristina să predea orele de aerobic.

Pentru aceasta însă, s-a perfecţionat câteva luni la Bascov, în Argeş, în Bucureşti şi în Ungaria. Ambiţioasă, a lu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 8 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 6 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 12 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Preşedintele ceh a fost rănit în timp ce conducea motocicleta

News.ro acum 17 minute
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 9 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 11 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 7 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Vremea

București
acum

13°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°