Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parada mustăților secuiești la Sfântu-Gheorghe / FOTOGALERIE

Publicat in Adevarul, luni 26 aprilie 2010 ·

Mustăciosul de anul trecut, Zsigmond Mihaly, din Tușnad Băi, și-a păstrat și în acest an titlul de posesor al celei mai lungi mustăți din Secuime.

Dintre cei zece participanți, juriul a măsurat, duminică seara, la Olimpiada Mustăților organizată în cadrul Zilelor Sfântu-Gheorghe, o mustață lungă de 62 de cm, de la un capăt la altul, cu care Zsigmond se mândrește peste tot unde merge.„Nu am mai tăiat-o de trei ani, e frumoasă, nu am o grijă specială de ea, ci în fiecare dimineață o spăl", spune câștigătorul.

Concursul de mustăți nu a fost lipsit de glume colorate având ca subiect mustața și rolul ei. Astfel, de la faptul că Dumnezeu a creat mustața ca să se vadă cine e bărbatul, până la faptul că mustața nu este deloc dorită atunci când ești răcit, în schimb ar avea un anumit rol în a le face fericite pe femei, concurenții nu s-au sfiit să glumească despre mustățile lor.

Organizatorii au ales și cea mai cu caracter mustață, la care au fost date 3 premii - medalia de bronz a fost luată de Haralyi Ernő din Zăbala, medalia de argint a primit-o Ráduly József din Cernat, iar Lukács János a primit medalia de aur.

Concursul de mustăți a fost inițiat anul trecut, de președintele CJ Covasna, Tamas Sandor, el însuși un mustăcios, și care afirma că mustața care nu se vede din spate nu este mustață. Această podoabă este o adevărată mândri printre secui, și în funcție de lungime și caracter necesită o îngrijire deosebită în fiecare dimineață, din câte spun participanții.

Membrii juriului au fost președintele CJ Covasna, Tamás Sándor, Bagoly Miklós, presedinte ASIMCOV, Szilágyi Péter, presedintele Asociatiei Mustății Maghiare și Varga Mihály, câștigatorul de anul trecut al concursului internațional de mustață din Ungaria.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de ploi torențiale și vijelii în mare parte din țară. Cum va fi vremea în București

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis marți mai multe avertizări cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică, în condițiile în care ploile vor pune stăpânire pe mare parte din țară, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie. În Oltenia, cea mai mar

Bacalaureat 2024: Au apărut subiectele la Matematică

Ziare.com acum 56 minute
Probele la Bacalaureat 2024 continuă. Elevii de la real au susținut marți, 2 iulie, proba la Matematică. Subiectele pe care le-au primit elevii de la Matematică - Tehnologic au început deja să circule pe rețelele de socializare, conform stirileprotv

Viktor Orban, pentru prima dată în vizită la Zelenski: ce vrea apropiatul lui Putin de la președintele Ucrainei

Wall-Street.ro acum o ora
Prim-ministrul ungar Viktor Orban efectuează prima sa vizită în Ucraina de la începutul invaziei ruse, în pofida tensiunilor legate de apropierea lui de Moscova şi opoziţia sa pentru ajutorul livrat Kievului, informează AFP şi Reuters. Liderul naţio

Constanţa: Copilul agresat pe plajă de o femeie de 42 de ani ar fi fost muşcat de aceasta / Ea era supărată pentru că băiatul ar fi stropit-o cu apă

News.ro acum o ora
Copilul agresat pe plajă de o femeie de 42 de ani ar fi fost muşcat de aceasta, iar femeia era supărată că băiatul ar fi stropit-o cu apă.

Sondaj INSCOP la comanda News.ro - Intenţia de vot la alegerile parlamentare - PSD - 29,4%, PNL - 18,9%, AUR - 14,7% / 64,2% dintre ce chestionaţi declară că în mod sigur vor merge la vot

News.ro acum 5 ore
Aproape 30% dintre cei chestionaţi în cadrul unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro au declarat că ar vota cu PSD la alegerile parlamentare, 18,9% exprimându-se în favoarea PNL, iar 14,7% pentru AUR. Partidul SOS România, al Dianei Şoşoac

INS: Preţurile producţiei industriale pe total au scăzut cu 1% în luna mai 2024, comparativ cu luna mai 2023

News.ro acum o ora
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 1% în luna mai 2024, comparativ cu luna mai 2023, şi au crescut cu 0,7% faţă de luna aprilie 2024, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (I

În timp ce unele ţări cochetează cu săptămâna de lucru de patru zile, Grecia introduce săptămâna de lucru de şase zile

News.ro acum 31 minute
Companii din ţări din întreaga lume cochetează cu ideea de a implementa săptămâni de lucru mai scurte, dar în Grecia angajaţii au fost informaţi că, de acum înainte, pot lucra o a şasea zi, o măsură inedită menită să stimuleze productivitatea într-o

O elevă din Argeș a fost eliminată din BAC după ce i-a sunat telefonul în timp ce preda lucrarea

HotNews acum o ora
Șase elevi din județul Argeș au fost eliminați luni, în timpul probei la limba română de la BAC 2024, după ce au fost găsite asupra lor telefoanele mobile sau alte dispozitive de comunicare. Printre ei se numără o tânără din Câmpulung care a avut gh

UPDATE - Consultări la Palatul Victoria pentru calendarul electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare / Marcel Ciolacu se întâlneşte cu reprezentanţii REPER şi Forţa Dreptei / Ce au declarat liderii Forţa Dreptei după discuţii - FOTO, VIDEO

News.ro acum 34 minute
Premierul Marcel Ciolacu continuă, marţi, consultările cu partidele pentru finalizarea calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare, fiind aşteptaţi reprezentanţii REPER şi Forţa Dreptei. Potrivit unui anunţ al Guvernului, p

România-Olanda, în optimile EURO 2024. La ce oră este programat meciul la Pro TV?

Pagina de media acum 58 minute
Foto: Cristi Preda, gsp.ro România-Olanda, în „optimile” EURO 2024. România şi Olanda se vor înfrunta la München pentru un loc în „sferturile EURO 2024. Partida se va difuza de la ora 19.00, în direct la Pro TV. Publicitate Comentatorii meciului din

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/38°
mie.

18°/25°
joi

17°/28°
vin.

19°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/33°
mie.

15°/21°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

32°
mar.

21°/32°
mie.

21°/28°
joi

19°/26°
vin.

20°/30°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

17°/26°
mie.

13°/17°
joi

12°/21°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/22°
mie.

14°/24°
joi

14°/26°
vin.

15°/29°