Intră într-o librărie, mergi la raftul “Filozofie” şi ai să găseşti aceleaşi veşnice figuri româneşti investite ca “filozofi” şi ceva clasici risipiţi pe raftul doi. De ani de zile situaţia pare îngheţată. Gustul pentru nou pare complet amorţit. Aşa că o carte bună de filozofie care iese din ordinea asta căldicică devine automat un eveniment.
Ei bine, mai există şi filozofi contemporani cu adevărat provocatori, buni de citit şi de neliniştit pe lumea asta. Giorgio Agamben e unul dintre ei şi l-am descoperit cu mare satisfacţie tradus şi la noi de Alex Cistelecan la Editura Tact: cartea se numeşte “Timpul care rămâne.Un comentariu al Epistolei către Romani”. Nu putea să lipsească din raftul Voxpublica.
Primul verset din Epistola către Romani este interpretat într-o serie de cursuri care aveau apoi să ducă la acest eseu. Iar ăsta e un motiv pentru Agamben să-şi recapituleze mare parte din obsesiile sale: starea de excepţie, timpul mesianic, Walter Benjamin, Schmitt. El spune că acest verset al lui Pavel este o teribilă concentrare de sens, uneori obscurizată de traduceri, alteori pur şi simplu ignorată sau uitată.
Fiecare cuvânt al sfântului Pavel e prilej de digresiune filologică, filozofică. Agamben oferă una dintre cele mai solide interpretări în care juristul apocaliptic al contrarevoluţiei Carl Schmitt stă alături firesc de lingvistul genial Benveniste. Fiecare mic capitolaş e o mică revelaţie de sclipire în interpretare. Ajunge de exemplu de la a explica trecerea de la Saul la „porecla” Pavel (alăturarea lui Paulos de „doulos” sclav, explică schimbarea numelui – un sclav care-şi schimba stăpînii îşi schimba şi numele) la o mică teorie a bîrfei ca formă de artă – o formă de a include posibilitatea erorii fără a afecta adevărul.
Veţi găsi istorii fascinante ale traducerilor şi interpretărilor unor cuvinte. Să luăm, de exemplu, kletos, care
