In timpuri imemoriale, adica prin 2007, facusem un mic studiu despre ”visele tineresti” dintr-un regim opresiv. Am ajuns atunci la concluzia nu foarte suprinzatoare,ca impartasim naivitatile generatiei trecute. Explicatia ar fi ca visul sta sub imperiul dorintei difuze, al unui ”voi fi” idealizat. Visul nu se naste din constrangeri. Aspiratia, obsesia si nevoia sunt sclavele unui verb mai puternic : ”a vrea”. De ce se omoara generatia mea cu munci, proiecte si studii, astfel incat la 25 de ani bolile cronice sunt la ordinea zilei ? De ce nu pot parintii, profesorii si altii sa inteleaga obsesia pentru bani si ”glorie” a tinerilor ? Pentru ca vrem, vrem si iar vrem. Vrem un statut social, vrem apreciere profesionala, vrem o masina, vrem sa nu suportam zilnic privirile bovine din RATB, vrem un dram de respect si recunoastere, vrem… Imi asum riscul sa afirm , si astept sa fiu contrazis, ca intr-o societate unde viitorul e trasat cu markerul, aspiratiile trec in plan secund. Acum mai bine de 20 de ani, un ”tinerel” isi permitea sa vegeteze fericit. Era student, era o realizare. Facuse rost de cateva pachete de Kent. O realizare si mai mare. Stia foarte bine ca dupa ce termina facultatea il astepta un job in combinat. Nu erau studenti garla, absorbtia se facea rapid iar sectorul privat era inexistent. In fond, de ce s-ar fi grabit ? Acum, la 20 si ceva de ani, esti unul dintre in cei 1 000 000 de studenti care ies anual de pe bancile facultatii (700 000 numai la private). Cu vreme in urma strigam vehement : E bine sa-ti incepi devreme cariera ! Tin sa ma corectez : E necesar sa-ti incepi devreme cariera ! Desigur, poti avea norocul sa vezi lumea pe banii altora, sa-ti traiesti studentia din plin, sa-ti iei un an sabatic si apoi sa gasesti si un job decent. Poti avea norocul sa fii om mereu, nu doar in weekend. Da, poti fi unul dintre cei 100 de norocosi. Pentru restul