Campionatul primei ligi la handbal fe-minin a ajuns înaintea ultimelor trei etape care sunt hotărâtoare pentru stabilirea ultimei echipe care va retrograda, dar şi pentru stabilirea ierarhiei echipelor care vor evolua în Cupa EHF. Se cunoaşte deja campioana, care este şi în acest sezon Oltchim Rm. Vâlcea, grupare ce se confundă cu echi-pa naţională.
Etapa a 23-a i-a permis lui Radu Voina să afirme că în campionatul nostru se joacă dur, aşa cum i s-a întâmplat campioanei în meciul de la Zalău unde echipa pregătită de fostul selecţioner al naţionalei, Gheorghe Tadici, a jucat exagerat de dur. Primite cu flori şi cu aplauze prelungite la Zalău, campioanele nu au fost menajate deloc de localnice, Paula Rădulescu ieşind pe targă de pe teren. Antrenorul Voina le-a spus jucătoa-relor să nu mai apese pe acceleraţie pentru a nu se accidenta, iar preşedintele clubului, Gavrilescu, a spus că va scoate echipa de pe teren suportând consecinţele dacă se va continua în acelaşi mod. Asemenea situaţie s-a întâmplat şi la Galaţi unde sub ochi îngăduitori ai arbitrilor, oţelarele au jucat fără menajamente. În campionatul nostru se confundă jocul agresiv-sportiv cu duritatea fără ca cei abilitaţi să ia vreo măsură. S-a ajuns să-ţi fie teamă uneori, nu de echipa adversă, ci de arbitrii care oficiază. Ori în această situaţie cu siguranţă handbalul regresează şi atunci când echipele noastre (cu excepţia Oltchimului) evoluează în cupele europene, pierd din primele faze. Când se va stopa asemenea fenomen este greu de zis.
Revenind la etapa 23-a, clujencele au învins normal lângă Podul Grant. Primele cinci clasate, fie că au jucat acasă sau în deplasare, au obţinut victorii. Băimărencele în compania ultimei clasate din Bacău, Romanul în compania Devei, iar Dunărea la Reşiţa. Rulmentul a evoluat la Galaţi, acolo unde „fluieraşii” au avut un cuvânt greu de spus la jocul dur al gazd