Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Am ajuns să fiu de acord cu CVTudor

Publicat in Vox Publica, marți 27 aprilie 2010 ·

Cu ce prilej? L-am auzit vorbind azi pe CVTudor despre proiectul prefectului Capitalei de eutanasiere a cîinilor din adăposturi, a cîinilor comunitari de pe străzi şi a cîinilor vagabonzi.

Singurul lucru pentru care îl apreciez pe CVT e că iubeşte cîinii. Argumentele lui mi se par de luat în seamă. Cîinii fără stăpîn sînt o mare afacere în care s-au făcut fraude uriaşe, încît acum fraudatorii încearcă să-şi şteargă urmele prin uciderea cîinilor. Aşa-zisele statistici despre muşcăturile cîinilor sînt exagerate fără ruşine de cei care trăiesc, într-un fel sau altul, de pe urma cîinilor fără stăpîn. Cîinii nu pot fi omorîţi ca muştele şi ţînţarii, cu pliciul, pentru că sînt animale superioare, înzestrate cu inteligenţă şi sensibilitate.

CVT nu e absurd – e de acord cu programele de sterilizare a cîinilor fără stăpîn şi cu eutanasierea cîinilor agresivi, dar refuză proiectul de lege prin care cîinii fără stăpîn urmează să fie ucişi.

Europarlamentarul a spus azi că are grijă de o sută de cîini pe care îi hrăneşte din banii lui.

Foarte bine face, dar să ne înţelegem – una e să-ţi faci o haită de o sută cîini care umblă creanga prin cartier şi altceva e să ai grijă de ei. Adică nu ajunge să le dai să mănînce. Îi şi duci la castrat şi ceri să li se pună la ureche însemnul care îi diferenţiază drept cîini comunitari. Ai grijă, de asemenea ca, chiar dacă le dai să mănănce să nu înceapă să se repeadă la trecători, în semn de recunoştinţă faţă de tine.

În privinţa cîinilor fără stăpîn care atacă oamenii şi îi muşcă, sînt de acord că trebuie eutanasiaţi. Dar de ce să extermini şi cîinii comunitari paşnici, ca şi cum ar fi cîini agresivi?

Mi se pare o minciună sfruntată că în Bucureşti ar fi 40.000 de cîini vagabonzi. Asta ar însemna că în fiecare sector bîntuie 6.666 de cîini fără stăpîn. Dacă aşa ar sta lucrurile ar trebui să vedem prin Capital

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 25 minute
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 25 minute
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

Fostul profesor Klaus Iohannis stă în banca lui: Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie

Mediafax acum 2 ore
„Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia pe care o va adopta astăzi Biroul

Cod Galben de ploi în Dobrogea

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 27 septembrie 2024, Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod Galben de instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului ce vizează toată țara. Codul Galben este valabil în perioada 29 septembrie,

Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare

G4Media acum 56 minute
Mario Alexandru Fojică, tânărul care a înjunghiat mortal, în vara anului trecut, o fată în Grădina Botanică din Craiova şi l-a rănit grav pe prietenul acesteia, rămâne cu pedeapsa de 15 ani de închisoare, în urma deciziei definitive dată, vineri, de

Un proiectil antiaerian de 88 de milimetri, cel mai probabil din Al Doilea Război Mondial, descoperit în Marea Neagră, în zona Mangalia/ Specialiştii l-au neutralizat în condiţii de siguranţă

News.ro acum o ora
Un proiectil antiaerian de 88 de milimetri, care provine cel mai probabil din Al Doilea Război Mondial, a fost descoperit în Marea Neagră, în zona Mangalia, de echipajul unei nave civile. Specialiştii au intervenit pentru extragerea şi neutralizarea

Norvegia nu va mai acorda azil automat tuturor refugiaților din Ucraina

HotNews acum o ora
Dosarele refugiaților din vestul Ucrainei, zonă considerată sigură, pentru că se află departe de linia frontului, vor fi analizate de la caz la caz, conform Agerpres care citează AFP. După începerea războiului din Ucraina, în februarie 2022, autorit

BREAKING Deficitul bugetar a ajuns la 4,57% din PIB după primele opt luni din an

G4Media acum 2 ore
Deficitul bugetar al României, adică diferența între venituri și cheltuieli, a ajuns la 80,87 miliarde lei, respectiv 4,57% din Produsul Intern Brut (PIB), după primele opt luni din an, a anunțat vineri Ministerul Finanțelor. Urmărește mai jos produ

Pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva va începe pe 8 octombrie

Mediafax acum o ora
Pelerinajul religios organizat la catedrala ieşeană va începe în 8 octombrie, când moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi scoase din incinta catedralei, în cadrul unei procesiuni, şi vor fi aşezate într-un baldachin special amenajat în curtea l

Șeful armatei din Republica Moldova, demis de Maia Sandu, deși acesta era un susținător al apropierii de NATO

HotNews acum o ora
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a demis vineri pe şeful Statului Major al armatei, generalul de brigadă Eduard Ohladciuc, în ciuda faptului că acesta era un susţinător al cooperării cu Alianța Nord-Atlantică, informează agenţiile EFE și

Vremea

București
acum

32°
vin.

19°/32°
sâm.

19°/32°
dum.

14°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

28°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/28°
dum.

9°/18°
lun.

7°/9°
Constanta
acum

24°
vin.

19°/24°
sâm.

20°/22°
dum.

13°/23°
lun.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

16°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/18°
lun.

7°/12°
Timisoara
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°