Gigi Becali a declarat că a vorbit cu Dumitru Bucşaru, patronul echipei Unirea Urziceni, pentru transferul jucătorilor Galamaz, Bilaşco şi Apostol.
Becali a afirmat că Bucşaru i-a răspuns că nu ştie încă preţul celor trei. "Am discutat cu Bucşaru şi l-am întrebat cu cine trebuie să vorbesc de la Unirea Urziceni, cu el, sau cu Mihai Stoica. Vă daţi seama ce mi-a spus Mitică, MM cred că îşi cam dă seama. Păi, el are drept de semnătură? Ce am negociat, am negociat cu Bucşaru. Îi vreau pe Galamaz, Bilaşco şi Apostol, nu pe Frunză. Răspunsul lui Bucşaru a fost că nu ştie preţul, dar că vorbim. Acum sunt suporter, iubitor al Stelei, să văd dacă acţionarii vor accepta ca eu să mă implic la club din vară", a spus Becali la Contraatac, pe GSP TV.
Mihai Stoica se opune
Mihai Stoica, managerul general al Unirii Urziceni, a spus că numai în visele lui Becali se vor transfera cei trei la Steaua. "Sunt prostii, nu se duc nicăieri. E exclus aşa ceva! Toţi au oferte bune din străinătate. Ştiţi când sunt ei la Steaua? În visele umede ale lui Gigi Becali. Există o singură variantă să se întâmple asta. Eu să nu mai fiu la Urziceni", a replicat Stoica.