Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Galaţiul, pe locul 13 la încasarea impozitelor

Publicat in Adevarul, marți 27 aprilie 2010 ·

Inspectorii din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Galaţi au contribuit, în primul trimestru din 2010, la Bugetul general consolidat cu peste 327 de milioane de lei.

Deşi suma încasătă de la contribuabili este cu 11% mai mică decât cea colectată în aceeaşi perioadă a anului trecut, Galaţiul s-a menţinut pe locul 13 în topul judeţelor din punct de vedere al volumului veniturilor bugetare colectate.

Cei mai mulţi bani au fost aduşi la bugetul de stat (148 de milioane de lei), în timp ce la Fondul de şomaj nu au fost viraţi decât patru milioane de lei.

„Aproape 80% din suma colectată provine de la contribuabilii care s-au conformat voluntar obligaţiilor fiscale, ceea ce ne dă speranţa să credem că, odată depăşită perioada de recesiune, vom putea discuta şi consolida parteneriatul pe care ni-l dorim cu agenţii economici", a precizat Lucian Domniţeanu, director coordonator al DGFP Galaţi.

Propriri şi sechestre

Contribuabilii care nu şi-au plătit de bună voie dările către stat au fost obligaţi prin somaţii, sechestrarea bunurilor şi propriri.

„În primele trei luni ales acestui an, am încasat 53 de milioane de lei în urma proprilor şi 33 de milioane de lei din sechestrele aplicate asupra bunurilor mobile şi imobile ale datornicilor", a mai spus Domniţeanu.

Tot în această perioadă, au fost controlate şi domeniile cu risc ridicat de evaziune fiscală, precum transporturile rutiere de mărfuri, comercializarea materialului lemnos şi jocurile de noroc astfel încât, în urma neregurilor depistate, inspectorii fiscali au adus la bugetul statului încă 23 de milioane de lei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum o ora
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Marcel Ciolacu: Nu o să mint de dragul Rusiei/ Nu mai există limbă moldovenească

News.ro acum 31 minute
Premierul Marel Ciolacu a explicat, vineri, la Oţelu Roşu, în judeţul Caraş-Severin, că nu mai există limbă moldovenească, aceasta fiind ”o invenţie” a Rusiei. ”Nu o să mint de dragul Rusiei. Asta simt şi ăsta este adevărul”, a afirmat el. Declaraţi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 4 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 2 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Un cuptor electric uitat pornit a provocat panică într-o grădiniță din Sighișoara. Șapte copii și doi adulți s-au autoevacuat

Ziare.com acum 31 minute
Intervenție de urgență a pompierilor din Sighișoara, după ce un apel la 112 i-a anunțat, vineri, 24 mai, că s-au semnalat degajări de fum din bucătăria unei grădiniţe din municipiul mureşean. Şapte copii şi doi adulţi au ieşit urgent din clădire, fă

Timiş: Un bărbat a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

News.ro acum 43 minute
Un bărbat de 44 de ani, care era cioban la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit, după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal.

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 3 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 4 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

"O dă la pace", dar după ce "o lasă cum a căzut": Putin ar vrea o încetare a focului "în actualele linii ale frontului"

Wall-Street.ro acum 29 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit să oprească războiul din Ucraina printr-o încetare negociată a focului care recunoaşte liniile actuale ale frontului, spunând în acelaşi timp că este pregătit să lupte în continuare dacă Kievul şi Occide

Vremea

București
acum

25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

26°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

19°
vin.

15°/19°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°