Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dancu, lasat fara carnet cand vroia sa-si salveze tatal

Publicat in Ziua Constanta, marți 27 aprilie 2010 ·

Cătălin Dancu a precizat că a fost oprit de Poliţie în timp ce-şi transporta tatăl grav bolnav între două spitale

Avocatul bucureştean Cătălin Dancu a dat în judecată Poliţia Rutieră Constanţa, după ce poliţiştii i-au luat carnetul de conducere. Evenimentul s-a petrecut în timp ce Dancu îşi transporta tatăl de la un spital la altul, între Bucureşti şi Constanţa.

Aflat în maşină cu tatăl bolnav de cancer în stadiu final şi cu mama sa, avocatul din capitală a călcat acceleraţia la intrarea în municipiu, în încercarea de a ajunge cât mai repede la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Pentru că a depăşit viteza legală cu doi kilometri, Dancu a rămas fără carnet. Trei zile mai târziu, tatăl avocatului a decedat, răpus de boala care-i măcinase trupul. Ulterior, Cătălin Dancu a dat în judecată Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa, Serviciul Poliţiei Rutiere, dosarul fiind înregistrat pe rolul Secţiei civile a Judecătoriei Constanţa, sub numărul 15650/212/2008. Potrivit declaraţiilor lui Cătălin Dancu, evenimentul s-a petrecut pe 20 iulie 2008 şi, de atunci, avocatul are nevoie de o aşa-numită dovadă de la instanţă pentru a-şi putea conduce maşina. După un proces care a durat circa un an şi trei luni, timp în care dosarul a fost amânat de mai multe ori, ba din cauză că au lipsit relaţiile de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa, ba din cauza protestului magistraţilor, în noiembrie 2009, Dancu a pierdut. Analizând probele de la dosar, Judecătoria Constanţa a respins ca nefondată plângerea avocatului bucureştean. Nemulţumit de decizie, avocatul a precizat că va merge mai departe cu procesul şi va declara recurs. „Aştept motivarea instanţei, să văd ce aspecte a avut în vedere când a pronunţat soluţia. De atunci, din noiembrie, şi până acum, încă nu am primit hotărârea şi nu ştiu cum a fost motivată decizia Judecătoriei. După ce vo

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă spune că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la prezidenţiale

HotNews acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi seară, la Antena 3, că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, scrie Agerpres. Nicolae Ciucă și liderii PNL Foto: Inquam Photos / Saul Pop „După

Ciolacu: Este exclus ca PSD să nu aibă un candidat la prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Ciolacu a fost întrebat, joi seara, la Antena 3 CNN, dacă intenţionează să candideze pentru funcţia de preşedinte al României, în cazul unui vot bun duminică. Ciolacu a răspuns că alegerile trebuie privite ca o sărbătoare, adăugând apoi că „românul

VIDEO Macron anunţă că Franţa va furniza Ucrainei avioane de luptă Mirage

HotNews acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi că ţara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate şi de asemenea va instrui şi echipa o brigadă de circa 4.500 de soldaţi ucra

Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, arestat pentru ștergerea datelor infractorilor urmăriți internațional

Adevarul acum o ora
Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Viorel Ţentiu, a fost arestat preventiv joi, 6 iunie, pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit unei hotărâri a magistraților unui tribunal din Chișinău, relatează Radio Chișinău, citat de Agerpres.   

Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută în dosarul morţilor suspecte, pusă în libertate

News.ro acum 4 ore
Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută pentru mărturie mincinoasă în dosarul în care este anchetată moartea, în doar patru zile, a mai multor pacienţi internaţi la Terapie Intensivă, a fost pusă în libertate, joi.

Parlamentari japonezi lansează un grup de lucru cu privire la OZN-uri

News.ro acum 4 ore
OZN-urile este necesar să fie luate în serios şi abordate prin prisma unor eventuale riscuri la adresa securităţii naţionale, cer parlamentari japonezi, care lansează joi un grup de lucru în acest subiect, neglijat până în prezent de către autorităţ

Armele americane trimise Ucrainei nu vor lovi niciodată Moscova, dă asigurări Joe Biden. Care este motivul

Ziare.com acum 6 ore
Într-un extras dintr-un interviu cu Joe Biden publicat joi, 6 iunie, de postul de televiziune ABC, preluat de AFP, preşedintele american a dat asigurări că armele pentru care Statele Unite şi-au dat acordul de a fi folosite de Ucraina pe teritoriul

UPDATE - Iaşi: Mai mulţi elevi de la o şcoală s-au simţit rău, după ce au consumat alimente în unitatea de învăţământ / Anchetă epidemiologică declanşată de DSP / Şapte copii au fost internaţi

News.ro acum 9 ore
Mai mulţi elevi de la şcoala din localitatea ieşeană Strunga vor fi aduşi, joi după-amiază, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, după ce s-au simţit rău în urma consumului unor alimente. La unitatea medicală au ajuns deja cinci copii, alţi 9 ur

Momente cumplite pentru o familie din Bihor: Două fetițe au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Una este în stare foarte gravă

Ziare.com acum 9 ore
Două fetiţe, în vârstă de 5 şi 7 ani, dintr-o localitate din județul Bihor, au fost rănite joi, 6 iunie, după ce au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Fata de 7 ani, inconştientă, a fost preluată de elicopterul SMURD, iar cea de 5 ani de

Vlad Pascu minte. Spitalul de Urgenţă Floreasca nu a utilizat niciodată oxycodonă, susține un oficial

Ziare.com acum 3 ore
Spitalul de Urgenţă Floreasca nu a utilizat niciodată oxycodonă, a declarat, joi, 6 iunie, Radu Ţincu, șeful Secţiei Clinice ATI2- Toxicologie, de la unitatea medicală bucureșteană. Afirmaţia vine după ce Vlad Pascu, şoferul de 19 ani aflat sub infl

Vremea

București
acum

21°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/32°
lun.

20°/34°
Iasi
acum

20°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
lun.

20°/31°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/27°
lun.

18°/29°
Timisoara
acum

16°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

18°/32°
lun.

18°/26°