Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Limba română, sacrificată de dragul majorităţii - Revista presei interne

Publicat in Adevarul, miercuri 28 aprilie 2010 ·

Presa internă scrie despre drepturile minoritarilor, pe care nici românii nu le au, cine investeşte în România în 2010 şi ofertele de cazare la munte de 1 Mai. Printre alte subiecte, guvernul va sacrifica economia din cauza condiţiilor impuse de FMI, iar fostul şef de la CF 2 spune care sunt factorii responsabili de complicaţiile pacientelor.

Limba română, sacrificată de dragul majorităţii

UDMR a câştigat prin proiectul de lege elaborat de ministrul pedelist al Educaţiei, Daniel Funeriu, tot ceea ce nu a reuşit să câştige începând cu anul 1990 şi până acum, potrivit Jurnalul Naţional. Învăţământ în limba minorităţilor de la grădiniţă până la facultate, transport, cazare şi masă gratuite pentru elevii minoritari care nu pot studia în localităţile în care locuiesc, finanţare suplimentară pentru şcolile minorităţilor şi, mai ales, dreptul de a studia Istoria şi Geografia în limba maternă - toate aceste prevederi, inacceptabile pentru miniştrii Educaţiei de până acum, au fost înghiţite pe nemestecate de ministrul Funeriu.

Cine investeşte în România în 2010

Energia, industria auto şi prelucrarea lemnului sunt principalele ţinte ale investitorilor străini, potrivit România Liberă. Încă un producător auto intenţionează să vină în România, după ce Ford a pornit în sfârşit producţia, proiectele eoliene vor intra de anul acesta în producţie, iar pe piaţa exploatării şi prelucrării lemnului se încinge concurenţa. În total, analiştii financiari estimează că investiţiile străine directe pentru anul acesta ar putea ajunge la aproape 5 miliarde euro, la fel ca anul trecut, dar la jumătate faţă de vârful din 2008.

1 Mai la munte, la preţuri ce pornesc de la 90 de lei/zi

1 Mai la munte? Lumea merge la mare, au spus operatorii de turism citaţi de EVZ. Ceea ce înseamnă că la munte este un weekend obişnuit, fără înghesuială şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă de vremea rea în aproape toată țara: cod galben și portocaliu de furtuni. HARTĂ

HotNews acum 21 minute
Cea mai mare parte a ţării intră de luni sub avertizări cod galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Meteorologii prognozează ploi torenţiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. În București, vremea va fi căldur

Poliţist de la Brigada Rutieră, agresat într-o benzinărie din Bucureşti / El a încercat să prindă un bărbat care furase o sticlă de băutură alcoolică, iar acesta l-a lovit cu ea în cap

News.ro acum 17 minute
Un poliţist de la Brigada Rutieră a fost agresat într-o benzinărie din Bucureşti când a încercat să prindă un bărbat care furase o sticlă de băutură alcoolică, iar acesta l-a lovit cu ea în cap. În cele din urmă agresorul a fost imobilizat.

Guvernul aprobă joi o hotărâre privind drumul expres Brăila-Focşani

Mediafax acum 10 minute
„Joi va fi aprobată în şedinţa de guvern Hotărârea de Guvern pentru a aprobarea indicatorilor tehnico-economici la drumul expres Brăila Focşani. Este un drum absolut necesar care va face descărcarea de pe toată Moldova pe podul de la Brăila şi va me

(P) Gabriela Firea: Copiii din Sectorul 5 merită grădiniţe şi şcoli ca-n Sectoarele 3 şi 4

News.ro acum o ora
Peste 7.000 de copii nu au prins loc anul trecut la creşele şi grădiniţele din Bucureşti. Peste 11.000 de elevi învaţă în trei schimburi, în 11 şcoli şi licee care nu au spaţii suficiente. Peste 16.000 de copii învăţa în alte spaţii, şcolile lor fii

Încep înscrierile la BACALAUREAT 2024! Actele necesare și calendarul examenului / Ultima săptămână de cursuri pentru elevii de clasa a XII-a

Gandul acum 35 minute
Absolvenții de liceu se pot înscrie la prima sesiune a Bacalaureatului din acest an. Citește mai jos care sunt actele necesare pentru înscriere și când urmează să aibă loc probele de examen. Începând de luni, 3 iunie, elevii pot depune cererea pentr

Trafic îngreunat pe Valea Oltului, după ce o maşină s-a răsturnat la Brezoi, iar şoferul a decedat

G4Media acum o ora
Un bărbat de 47 de ani din Râmnicu Vâlcea a decedat, luni dimineaţă, după ce s-a răsturnat cu maşina pe DN 7, în localitatea Brezoi, traficul în zonă fiind îngreunat, au informat autorităţile din Vâlcea. „Din primele verificări efectuate, s-a stabil

Maldive le interzice israelienilor să intre în țară din cauza războiului din Gaza

HotNews acum 2 ore
Guvernul din Maldive va interzice accesul israelienilor în arhipelagul din Oceanul Indian, cunoscut pentru staţiunile de lux, în contextul în care furia publică din această naţiune predominant musulmană creşte din cauza războiului din Gaza, relateaz

Accident mortal pe DN 15D, în județul Neamț. Traficul rutier este blocat

Adevarul acum 40 minute
Un bărbat a decedat după ce autoturismul pe care îl conducea a intrat în coliziune cu un camion, pe drumul naţional DN 15D, în localitatea Bozienii de Sus, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.

Un incendiu misterios a distrus vila lui Putin, care adăpostește un „buncăr secret antinuclear”

HotNews acum o ora
Flăcările au distrus o vilă din munții Altai frecventată de președintele rus Vladimir Putin, una dintre reședințele de iarnă ale liderului de la Kremlin, unde se presupune ar fi fost ascuns şi un buncăr secret antinuclear, potrivit Corriere della Se

Rezultat surpriză în Serbia. Contestatul partid de guvernământ a câștigat alegerile din capitala Belgrad

Ziare.com acum 3 ore
Partidul de guvernământ din Serbia a învins duminică opoziţia în scrutinul pentru consiliul municipal din Belgrad şi la alegerile locale parţiale din întreaga ţară, marcate de altercaţii între susţinătorii opoziţiei şi cei ai preşedintelui populist

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

25°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

30°
lun.

21°/30°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°