Sau, altfel spus, de ce ar trebui sa se teama Boc si nu se teme. Exista o vorba potrivit careia guvernele ar trebui sa se teama de puterea oamenilor pe care ii conduc, niciodata invers. Potrivit aceleiasi traditii, guvernantii ar trebui sa stie ca adevarata putere in stat o detine poporul si niciodata ei. In logica acestor idei, orice guvern ar trebui sa nu uite nicio clipa cine la mana cui este.

In Romania, cele mentionate mai sus nu au niciun sens. Aici totul este invers, toate adevaruri ale politicii moderne universale au fost rasturnate, iar sensurile initiale ale puterilor au fost pervertite. Aici poporului ii este frica de guvern, cei aflati la putere stiu ca nu au de ce sa se teama, iar cetatenii tremura in fiecare zi cu gandul ca in orice clipa Puterea le decida soarta. Si aproape niciodata nu o face in avanajul lor.

Guvernantii nostri stiu si cunosc, mai bine decat orice alt adevar, ca poporul sta la mana lui, in timp ce ei sunt doar la mana lor. Iar mainile politicienilor au grija sa se spele intotdeuna una pe alta, fara frica ca asta ar putea vreodata sa ii coste.

Si mai exact, Guvernul Boc a reusit performanta sa intoarca pe dos total normalitatea democratiei despre care vorbeam la inceput. Executivul lui Boc IV a reusit, poate si cu ajutorul crizei, perversiunea de a induce o stare de teama generala, o frica fara obiect, bazate ambele pe ideea ca in orice clipa se poate petrece orice, fara ca el (guvernul) sa poate face mai nimic pentru a impiedica acea catastrofa. In buna traditie a politicii romanesti unde nu exista niciodata raspundere pentru faptele si greselile lor, politicienii au invatat ca isi pot permite luxul de a face ce vor fara teama ca vreodata ar putea fi sanctionati. Pur si simplu stiu ca nu avem de ales si fac orice este necesar ca lucrurile sa ramana asa.

Mici sicanari, irelevante razbunar