Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care construcţiile ilegale de pe Litoral vor fi desfiinţate, se arată într-un comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului ( MDRT).
Prin actul normativ, se desfiinţează toate construcţiile cu destinaţie turistică precum şi construcţiile realizate în limita a 200 de metri de la linia de coastă, din staţiunile turistice şi din localităţile aflate pe litoralul Mării Negre, ridicate fără autorizaţie sau cu depăşirea limitei autorizaţiei de construire, aflate pe proprietatea publică sau privată, finalizate sau în curs de execuţie, notează Mediafax.
Citiţi şi:
Elena Udrea vrea ca toate chioşcurile de pe plaja din Vama Veche să fie demolate
UPDATE Evenimentul organizat de Udrea la Neptun de 1 Mai costă 95.136 de euro
Inspectorii Inspectoratului de Stat în Construcţii vor constata starea de ilegalitate, vor înştiinţa MDRT, iar ministerul va soma proprietarii care au la dispoziţie 48 de ore pentru desfiinţarea construcţiilor.
În cazul în care proprietarul nu dă curs somaţiei, desfiinţarea se va face în termen de 24 de ore de către MDRT, cu recuperarea ulterioară a cheltuielilor de la proprietarul construcţiei.