Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanța: Adăposturi de un milion de euro la Delfinariu

Publicat in Adevarul, miercuri 28 aprilie 2010 ·

Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii va renova cuştile animalelor cu bani europeni. Proiectul de renovare şi accesarea fondurilor necesare au fost făcute în parteneriat cu vecinii bulgari de la Grădina Zoologică din Dobrici.

Proiectul în valoare totală de 1.500.000 de euro presupune ca doi parteneri cu activităţi similare de peste Dunăre să apropie două ţări prin colaborări în ideea ştergerii graniţei imaginare. „Am ales tema turismului şi am cooptat echipa de la Grădina Zoologică din Dobrici. Concret, din bani nerambursabili obţinuţi de la Uniunea Europeană, vom renova adăposturile de animale. Obligaţia noastră este să anunţăm că suntem înfrăţiţi cu grădina zoologică din Dobrici.

Şi ei trebuie să ne promoveze pe noi“, a spus Adrian Mînăstireanu, directorul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa. Microrezervaţia cu specific Delta Dunării din Constanţa va avea adăposturi renovate din luna mai pentru pelicani, lebede, raţe sălbatice, păuni, fazani, mufloni, cerbi lopătari sau căpriori.

Adăposturi de 5 stele

„Investiţia se ridică la 1.500.000 de euro din care 568.000 de euro revin românilor. Proiectul va fi implementat de luna viitoare pe o perioadă de 18 luni“, a completat directorul Complexului. El a spus că la grădina zoologică din Dobrici condiţiile de adăpostire ale animalelor sunt jalnice. „Noi vom renova sau schimba toate adăposturile de animale“, a mai spus Mînăstireanu. Animalele din microrezervaţie stau în adăposturi ruginite şi vechi de câţiva ani.

Schimb de animale

Un alt proiect încheiat, tot cu bulgarii, presupune un schimb de animale cu Acvariul de la Varna. „Între cele două instituţii a intervenit o relaţie strânsă de prietenie, drept pentru care facem schimburi de animale. Până acum, le-am dat doi ponei şi ne-au dat un cal. Următorul schimb de animale se va face în cel mai scurt timp. Le vom da

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 55 minute
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 19 minute
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum 59 minute
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 44 minute
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 19 minute
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Hong Kong-ul emite cel mai înalt cod de furtună, în timp ce taifunul Wipha se apropie; Peste 200 de zboruri anulate

News.ro acum 31 minute
Autorităţile din Hong Kong au emis duminică cel mai înalt nivel de avertizare meteo, pe fondul apropierii taifunului Wipha, care aduce ploi torenţiale şi vânturi puternice, care depăşesc 167 km/h. Peste 200 de zboruri au fost anulate, relatează Reut

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum 2 ore
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°