Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FMI in Romania - sindromul studentului in sesiune

Publicat in Ziare.com, miercuri 28 aprilie 2010 ·

Delegatia FMI este la Bucuresti pentru evaluarea periodica, de care depinde eliberarea urmatoarei transe a imprumutului, si, ca de obicei, autoritatile romane se comporta precum studentul lenes in sesiune. Au incercat un hei-rup salvator in ajunul examenului, iar acum stau cu degetele incrucisate in speranta unui bilet norocos.

Adevarul e ca e nevoie de mult noroc si de tot atata indulgenta a examinatorului, pentru ca studentul n-a facut mai nimic din ce trebuia. In primele trei luni ale anului incasarile bugetare au fost sub asteptari, in timp ce cheltuielile au fost in crestere.

Aparatul bugetar nu a fost restructurat, este in continuare imens si consuma un procent dublu din PIB (9%) fata de celelalte tari UE. Asistenta sociala nu a fost nici ea reformata, astfel incat primesc ajutor de la stat, de-a valma, si oameni care au intr-adevar nevoie, dar si cei care n-ar fi indeptatiti la niciun leu.

Tinta de deficit bugetar fixata poate fi atinsa doar daca va creste numarul platilor restante ale statului catre mediul privat. Iar arieratele sunt deja o imensa problema. La sfarsitul lui 2008, arieratele erau de 1,08 miliarde de lei. In decembrie anul trecut, se ridicau la 1,5 miliarde de lei, suma care, potrivit acordului cu FMI, trebuie injumatatita pana in septembrie si din nou injumatatita pana la sfarsitul anului.

Aceste arierate sunt, de fapt, datorii ale statului fata de firmele private. Sunt bani de care Guvernul priveaza, practic, mediul privat, bani care, ajunsi in mediul privat, ar putea genera si locuri de munca, si venituri bugetare.

Oare de ce trebuia sa vina FMI pentru a obliga Guvernul sa plateasca mai rapid aceste datorii? Cu siguranta, Guvernul nu acumuleaza datorii dintr-o placere perversa, ci pentru ca nu are de unde, iar ce are risipeste pe un aparat bugetar supradimensionat si pe clientela po

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UDPATE Alegeri Locale-Europarlamentare 2024. România merge la vot! Preşedintele Iohannis, liderii marilor partide şi peste un milion de cetăţeni au trecut deja pe la urne / Sudul s-a mobilizat, Capitala se urneşte mai greu / Tot ce trebuie să ştii despre vot: secţii de votare, prezenţă, candidaţi, declaraţii

Mediafax acum 12 minute
Alegeri Locale Timişoara 2024. Vezi candidaţii pentru funcţia de Primar al Timişoarei şi Consiliul Judeţean Timiş  Alegeri Locale Cluj-Napoca 2024: Care sunt candidaţii pentru Primăria Cluj-Napoca şi pentru Consiliul Judeţean CLUJ Alegeri Locale Iaş

Nicolae Robu: „Am votat pentru o şansă pentru Timişoara”

Press Alert acum 19 minute
Foto: Virgil Simonescu Nicolae Robu, candidatul PSD-PNL la Primăria Timişoara, a votat în această dimineaţă la secţia de la Şcoala Generală Nr. 30. Fostul primar a sosit la secţie la ora 9, alături de soţie şi colegii de partid. „Am votat pentru o ş

Iohannis: Vă invit pe toţi să poftiţi la vot, este extrem de important

Mediafax acum 37 minute
„Este o zi importantă astăzi, o zi în care alegem pe cei care conduc comunităţile în care trăim şi pe cei care ne reprezintă în Parlamentul European”, a declarat preşedintele la ieşirea din secţia de votare. Şeful statului a votat puţin după ora 9.0

MAI 665 de sesizări vizând incidente electorale, în ultimele 24 de ore (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Pe parcursul nopții, nu au fost înregistrate incidente care să vizeze securitatea sediilor secțiilor de votare, iar în această dimineață, efectivele Ministerului Afacerilor Interne care au asigurat măsurile de protecție le-au predat președinților bi

ALEGERI 2024 - Prezenţa la vot în prima oră de la deschiderea urnelor pentru alegerile locale şi europarlamentare - 2% / La secţiile din afara ţării, au votat la europarlamentare peste 4.000 de persoane

News.ro acum o ora
Prezenţa la vot în prima oră de la deschiderea urnelor, la nivel naţional, este de 2%, atât pentru alegerile locale, cât şi pentru cele europarlamentare. Conform statitsticilor, peste 350.000 de români au votat de la ora 7.00, când s-au deschis secţ

ALEGERI 2024 - Premierul Ciolacu: Am votat româneşte, am votat pentru o voce puternică în Parlamentul European şi nu în ultimul rând pentru investiţii, pentru autostrăzi, pentru şcoli, pentru spitale, pentru reindustrializarea României

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat duminică, după ce şi-a exercitat dreptul de vot la alegerile locale şi europarlamentare, că a votat româneşte, pentru o voce puternică în Parlamentul European şi nu în ultimul rând pentru investiţii, pentru autost

Nicolae Ciucă: Am votat pentru o Românie PUTERNICĂ într-o Europă unită. Este un drum de la care nu trebuie să ne abatem, indiferent cât zgomot se face

Gandul acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică, după ce și-a exercitat dreptul de vot, că a „votat pentru dezvoltarea României, pentru o viață mai bună în fiecare comunitate, am votat pentru siguranța românilor, pentru păstrarea valorilor”. Li

George Simion, după vot: Tot ce ne dorim este un proces electoral democratic

Mediafax acum o ora
„Tot ce ne dorim este un vot corect, tot ce ne dorim este un proces electoral democratic”, a declarat George Simion, după vot. El a anunţat că a votat în Bucureşti pentru europarlamentare şi că va merge în Vrancea să voteze la alegerile locale. „Am

Sebastian Burduja: Am votat pentru viitor

Mediafax acum 12 minute
„Am votat pentru viitor, am votat pentru schimbare, am votat pentu toţi bucureştenii”, a declarat Sebastian Burduja, la ieşirea de la vot. Candidatul PNL la postul de primar general al Capitalei a spus că are încredere în bucureşteni şi i-a chemat p

ALEGERI 2024 - Preşedintele unei secţii de votare din judeţul Vaslui, înlocuit pentru că era băut

News.ro acum 36 minute
Preşedintele unei secţii de votare din judeţul Vaslui a fost schimbat pentru că era băut.

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/34°
lun.

20°/37°
mar.

20°/34°
mie.

21°/33°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/33°
mar.

18°/30°
mie.

17°/23°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/28°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

16°/27°
lun.

16°/28°
mar.

14°/24°
mie.

15°/19°
Timisoara
acum

23°
dum.

20°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/29°
mie.

16°/22°