O echipă formată din 29 de elevi şi profesori de la Colegiul Tehnic din Buzău a uimit întreaga Europă cu două sisteme inovative care produc energie alternativă ce au fost prezentate în cadrul proiectului multilateral Comenius.
În cadrul proiectului evaluat de către Agenţia Naţională de Programe Comunitare cu punctaj maxim, elevii buzoieni au realizat în ultimii doi ani o turbină eoliană de 170 W şi un panou solar de 20 W, dotat cu un sistem inovativ de orientare după razele solare, pentru un randament maxim.
Proiectul Comenius, aprobat şi finanţat de Comisia Europeană este intitulat “Noile tehnologii energetice în gospodării” sau net@home. Reuneşte trei licee cu 176 de elevi din Germania, Franţa şi România şi este o acţiune multidisciplinară care îşi propune economisirea energiei de către generaţiile viitoare. “Este un proiect în care elevii au din trei ţări au comunicat, au construit şi s-au cunoscut. Finanţarea de 24 de mii de euro primită de la UE am folosit-o pentru deplasarea a 59 de elevi în Franţa şi Germania. Aici liceenii noştri au putut să vadă cum funcţionează o şcoală sau ce obiceiuri au elevii din aceste ţări”, ne-a declarat Robert Harabagiu,coordonatorul echipei româneşti.
Instalaţiile construite de buzoieni în atelierele liceului vor echipa o casă ecologică, aflată în lucru în Marsilia, de către echipe de elevi din Germania şi Franţa.
Elevii vor merge în Franţa, în perioada 29 aprilie – 9 mai, pentru a lucra la finalizarea locuinţei.“Am fost implicat de la început în proiect. În această perioadă am învăţat să nu risipesc energia şi să folosesc resursele regenerabile care reprezintă o promisiune pentru viitorul nostru. În urma vizitei din Franţa am realizat că aceşti oameni sunt foarte responsabili cu mediul şi cu energia” a declarat Remus Rogoz , elev la Colegiul Tehnic.