Dau tot mai des, în ultima vreme, de cuvîntul mobbing – în articole de ziar, în volume recent achiziţionate de biblioteca Institutului Francez din Bucureşti, sau pe Internet, unde, zilele trecute, mobbing-ul se afla printre „chestiunile zilei“ pe yahoo.es. Sună prost, pare unul dintre acele barbarisme (a implementa, a downloada) de care, o dată folosite, nu mai poţi scăpa. Mob înseamnă (în engleză) „mulţime gălăgioasă, adunătură, gloată“, dar şi „a ataca, a hărţui, a maltrata“. Specializarea semantică pe care a căpătat-o azi acest fenomen socialmente îngrijorător (căci atinge, se pare, peste 12 milioane de persoane doar în Uniunea Europeană) are însă o istorie foarte curioasă. La început, termenul mobbing a fost folosit în legătură cu un comportament specific păsărilor mici (sturzi, vrăbii, cintezoi); mai tîrziu, comportamentul respectiv a fost semnalat de etologul Konrad Lorenz şi la alte vietăţi, atunci cînd sînt în preajma unui prădător. Ameninţate de un şoim, o bufniţă sau o pisică, păsările mai mari sau mai mici încep să emită nişte sunete particulare, să se agite haotic şi chiar, în loc să fugă, să se arunce asupra potenţialului atacator. Dacă auziţi o cacofonie de piuituri răguşite şi vedeţi un tufiş aproape luîndu-şi zborul, puteţi bănui că o biată pisică e victima unei acţiuni păsăreşti de mobbing.

De la păsări la oameni, mobbing-ul a suferit însă o inversiune semantică. Fenomenul de hărţuire psihologică la locul de muncă – consemnat azi şi pedepsit (cu amendă şi închisoare) de mai multe legislaţii din Europa, SUA, Canada, Japonia – înseamnă, tocmai pe dos, atacul sistematic, denigrarea, discreditarea unei persoane de către o haită întreagă de... colegi. Pare halucinant şi vag incredibil (căci, nu-i aşa, pe undeva meritat...) faptul că cineva poate fi canibalizat (simbolic) într-o instituţie a timpurilor noastre. Căci în acţiunea de mobbing sau ab