Numai deputatul UDMR, Garda Deszo, a avut aproape zece intervenţii în ziarul nostru asupra jafului din Harghita, unde, deşi există chiar decizii judecătoreşti definitive şi irevocabile, hoţii de păduri sunt în continuare în libertate. Controlul scoate la iveală că, în Harghita, sunt cele mai multe gatere din ţară, peste 1400, în timp ce în zonele inundate recent se află aproape jumătate din gaterele ţării.Controalele demarate de autorităţi asupra celor 7.797 de gatere care funcţionează în ţara noastră au drept scop stabilirea provenienţei materialului lemnos şi a circuitului economic al acestuia. Vasile Blaga, ministrul administraţiei şi internelor, a anunţat ieri, la Palatul Victoria, că, până în prezent, au fost verificate 763 de instalaţii de debitat material lemnos, fiind constatate numeroase abateri de la lege. Pe baza cercetărilor efectuate în cadrul operaţiunii "Gaterul" au fost întocmite 31 de dosare penale şi aplicate 352 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 448.000 RON. Totodată, au fost confiscaţi 734 metri cubi de material lemnos în valoare de 1.031.000 RON, iar pentru 24 de gatere s - a dispus întreruperea activităţii. Vasile Blaga a precizat că cele mai multe gatere din ţara noastră funcţionează în judeţele afectate de inundaţii: Harghita - 1.402, Suceava - 952, Bacău - 611, Alba - 506, Neamţ - 492, Argeş - 489, Maramureş - 453, Bistriţa Năsăud - 405, Vrancea - 307.
În opinia ministrului Blaga, apariţia unor astfel de situaţii are drept cauze nerespectarea legislaţiei privind împroprietărirea, modul de reconstituire şi validare a dreptului de proprietate şi punerea în posesie a terenurilor forestiere; exploatarea ilegală a masei lemnoase din fondul forestier naţional etc. Dat fiind caracterul complex al unor asemenea evaluări şi verificări, datele prezentate de Vasile Blaga conţin rezultatele activităţilor desfăşurate pe parcursul a nu