…am promis sa revin asupra cazului Marino, dupa … ce-mi mai revin (sic). Aveam nevoie de ceva timp pentru ca, spre deosebire de altii, eu nu “am stiut” ca Adrian Marino a fost colaborator al Securitatii si DIE, asa ca am fost usurel bulversat de stire. Cand l-am auzit pe Mircea Dinescu, dupa aparitia primelor fragmente din Memoriile in care era facut praf, lansand aceste acuzatii le-am pus sub semnul intrebarii. De ce acum? De ce dupa?
Din acest punct de vedere, nu mi se pare normal nici ca tocmai acum i-a fost permis Mirelei Corlatan accesul la arhivele CNSAS. Asta miroase de la o posta si Dinescu – daca el este, intr-adevar, inlesnitorul – ar fi facut mai bine sa se abtina. Dar asta pot, la o adica, intelege. Asta – spre deosebire de Costi Rogozanu (v-as da linkul cu albastru, dar nu stiu cum; cititi -i si dvs. postarea mai jos :) pot intelege. Suntem oameni din carne si sange, cu umori, cu nervi, cu orgolii si slabiciuni, cu mai mici sau mai mari schelete in dulap. Asa este si Dinescu, asa este si Costi, asa sunt si eu. Asa a fost Mircea Eliade si asa a fost Adrian Marino.
Nu l-am judecat pe Marino pentru ca a semnat pactul. Cum as putea? Singura incercare de racolare a mea, modesta si aia, a fost de catre CI-stul unitatii, cand eram in armata si-aveam 17 ani. De-atunci si pana la revolutie nu m-a mai bagat nimeni in seama. Eu n-am facut opt ani de puscarie si inca vreo sase de domiciliu fortat. Nu imi permit. (Altii, insa, pe care i-am cunoscut, au facut chiar mai multi, au stat chiar si in celula de exterminare si, daca au semnat vreun angajament – pentru ca nu toti au facut-o, l-au denuntat public la prima ocazie.) Nu m-am bagat deloc nici in disputa din jurul Memoriilor. Imi lipseau datele necesare si cunosteam cateva dintre persoanele vizate, asa ca puteam fi subiectiv. L-am cunoscut si pe Adrian Marino, am vorbit in repetate randuri cu el, l-
