Viaţa lui e ca un joc de şah cu o sută şi ceva de mutări, extenuant, dar care sfârşeşte cu victorie. "E o vorbă la ţară: nu eşti bun nici de păscut vacile", spune Gavril Drăghici Flutur, jucător de şah cu probleme grave de vedere, încercând să îşi amintească copilăria.
Îşi aminteşte totul şi îşi spune povestea răzând. Povesteşte pe ani, ba chiar pe mutări, că a avut parte de destule. La 40 de ani, este jucător al echipei de şahişti nevăzători din Spania, venită la Călimăneşti pentru Cupa Mondială de Şah rezervată acestei categorii de şahişti. Nu este complet orb, dar nu vede tabla de şah. Vede doar cât să meargă, uneori, singur.
Viaţa lui e ca un joc cu o sută şi ceva de mutări, extenuant, dar care sfârşeşte cu victorie. Aşa că, dacă vreţi să îl cunoaşteţi pe românul nostru, trageţi-vă aproape o ceaşcă de cafea. Sau un ibric.
De-a lupul şi oile
"Ne jucam lupul şi oile. E un joc, în care dacă joci cu lupul trebuie să mănânci oile. Dacă eşti cu oile, trebuie să încercuieşti lupul". După câteva jocuri împreună cu prietenii, Gavril a început să câştige mereu. Nu cu mult înainte, îi auzise la urechi o vorbă, că "nici vacile nu era bun să le pască". Ambiţios, a dat drumul vacilor din grajd, a mers cu ele pe câmp şi ... le-a pierdut. "Le-au găsit ai mei, a doua zi, fugiseră".
Avea 12 ani şi vederea tare slabă. Într-o zi, unchiul său, pasionat de şah, i-a zis că ar face bine să se apuce de asta. Şi Gavril s-a apucat. A mers cu colindul, a luat 100 şi ceva de lei (prin '82 asta), din care 90 de lei i-a dat pe o tablă de şah. Părinţii i-au zis că e ţăcănit, că de prostii de-astea avea el nevoie? Când le-a mai trecut din supărare, au realizat că fiul lor gândeşte bine şi repede. Unchiul avea prieteni şahişti şi îl lua pe copil cu el.
"Era o casă, veneau oameni mari şi jucau şah între ei. Mă uitam la ei şi mă gândeam că vreau să j
