Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tânăra moartă în acidentul de ieri era elevă eminentă la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea”

Publicat in Adevarul, vineri 30 aprilie 2010 ·

Gabriela Barbălată şi tatăl ei, Constantin Barbălată, şi-au pierdut viaţa ieri, într-un cumplit accident de circulaţie petrecut la ieşirea din Focşani.

Lacrimi şi durere. Această atmosferă apăsătoare a pus stăpânire pe elevii şi cadrele didactice de la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea", unde a studiat până ieri Gabriela Barbălată, de 19 ani, din comuna Gologanu, elevă în clasa a XII-a E, care şi-a pierdut viaţa împreună cu tatăl ei într-un cumplit accident de circulaţie.

Citiţi şi: Tată şi fiică, morţi într-un accident rutier produs la ieşirea din Focşani

Colegii Gabrielei nu-şi revin din şoc de când au auzit crunta veste şi în semn de preţuire au pregătit astăzi în clasă un loc în care au pus flori şi au aprins lumânări în memoria prietenei lor.

„Era şefa clasei. O colegă cu totul aparte, învăţa foarte bine. Tocmai terminasem prima etapă a bacalaureatului şi ne pregăteam pentru examenele finale din vară", ne-a declarat cu glasul ştrangulat de tristeţe Ştefan Şerbu.

Şi mai bulversată, diriginta clasei, Doina Nache, spune că de când este în învăţământ nu a întâlnit un copil aşa de bun ca Mariana.

„Când m-au sunat elevii să-mi spună, am zis că nu se poate aşa ceva. Ţineam la ea ca la copilul meu".

Directorul liceului, Florin Iamandei, ne-a declarat că a văzut pe viu accidentul, aflându-se întâmplător în zonă, însă abia în această dimineaţă a aflat că tânăra care a murit este elevă a şcolii.

În accident a mai fost rănit grav şi prietenul fetei, Gheorghiţă Ignat, de 24 de ani, care nu a aflat încă ce li s-a întâmplat celor cu care se afla în maşină.

Primarul comunei Gologanu, Dumitru Robu, ne-a declarat că întreaga comunitate este racordată la cele întâmplate, vestea răspândindu-se repede printre localnici.

„Mama şi soţia celor decedaţi a aflat vestea de la şeful de post şi este înc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Turcia a învins Austria, scor 2-1, şi s-a calificat în sferturi / Programul complet al sferturilor

News.ro acum 5 ore
Echipa naţională a Turciei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Austriei, în optimile Euro 2024. Turcia va înfrunta echipa Ţărilor de Jos în sferturile competiţiei. Turcia a deschis scorul în secunda 57, Merih Demiral reuşi

UPDATE - Giurgiu: Trei morţi şi cinci răniţi, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6 / Cinci răniţi, transportaţi la spitale din Bucureşti - FOTO

News.ro acum 7 ore
Trei persoane au murit şi cinci au fost rănite, marţi seară, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6. Cinci răniţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 38 de ani, au fost transportaţi la spitale din Bucureşti. UPDAT

Tenis: Iga Swiatek a trecut în turul secund la Wimbledon, reuşind a 20-a victorie consecutivă

News.ro acum 6 ore
Liderul mondial WTA, Iga Swiatek, s-a calificat marţi în turul secund al turneului de tenis feminin de la Wimbledon. Poloneza Iga Swiatek a înfruntat-o în primul tur de la Wimbeldon pe jucătoarea americană Sofia Kenin, locul 49 WTA. Numărul 1 mondia

Edi Iordanescu, după înfrângerea cu Olanda: „Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt”

HotNews acum 8 ore
Edi Iordănescu, selecționerul echipei naționale a României, a spus, la finalul meciului din optimi România – Olanda (0-3), că este mândru de băieții pe care îi antrenează și și-a cerut scuze suporterilor români. „N-am reușit să ne ridicăm la nivelul

Sentinţa lui Trump în procesul penal ”Stormy Daniels” de la New York, amânată la 18 septembrie

News.ro acum 5 ore
Sentinţa procesului penal al lui Donald Trump cu privire la plăţi ascunse către actriţa porno Stormy Daniels, prevăzută peste nouă zile, a fost amânată la 18 septembrie - un prim efect concret al hotărârii Curţii Supreme care a extins luni imunitate

Comisia Europeană şi-a exprimat punctul de vedere pozitiv cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă

Mediafax acum 10 ore
Nuclearelectrica a anunţat adoptarea punctului de vedere pozitiv al CE cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, în baza articolului 41 din Tratatul Euratom. Proiectul este gestionat de compania de proiect Energonuclear, deţinut

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Risc de incendii şi restricţii de circulaţie

Mediafax acum 11 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Macedonia de Nord că în perioada 1 iulie – 31 august 2024 se prognozează vreme caniculară, cu temperaturi peste normalul perioadei de vară, cres

Suceava - Cod roşu emis de meteorologi, valabil pentru mai multe localităţi. Se anunţă vijelie, ploi torenţiale şi grindină

News.ro acum 14 ore
Douăsprezece localităţi din judeţul Suceava, inclusiv municipiul reşedinţă de judeţ, se află, marţi după amiază, sub avertizare cod roşu meteo, fiind anunţate vijelie puternică, ploi torenţiale şi grindină. Avertizarea emisă de Administraţia Naţiona

Un prim reprezentant democrat îi cere lui Biden să se retragă din cursa de la Casa Albă. ”Nu trebuie să ne livreze lui Trump”

News.ro acum 8 ore
Un prim parlamentar democrat, reprezentantul Lloyd Doggett din Texas, îi cere marţi preşedintelui Joe Biden să se retragă din cursa la fotoliul de la Casa Albă, citând între altele performanţa catastrofală a acestuia din dezbaterea de joi cu Donald

Alertă de bombă pe Aeroportul din Chișinău. Sute de pasageri au fost evacuați. Cursa Tarom spre București, afectată

Ziare.com acum 11 ore
A fost alertă de bombă, marți, 2 iulie, pe Aeroportul Chişinău, zona fiind evacuată, pentru intervenţia echipajelor specializate. După verificări, s-a constatat că alerta a fost falsă, călătorii fiind îmbarcaţi. Între cei afectaţi au fost și pasager

Vremea

București
acum

19°
mie.

18°/22°
joi

16°/28°
vin.

19°/32°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

18°
mie.

15°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

22°/27°
joi

19°/26°
vin.

21°/29°
sâm.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

14°/16°
joi

14°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

16°/28°
Timisoara
acum

15°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/34°