Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MISTERELE CUVINTELOR/ Patroni, patronime, patronimizare (I). Vanghelie, vanghelion, vanghelizare

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 30 aprilie 2010 ·

In Roma antică, patronus (din pater, patris) era şeful de familie gentilică apărător al clienţilor săi (plebei, sclavi eliberaţi). Mai târziu, in latina Bisericii, patronus era sfântul sub a cărui protecţie se aflau atât indivizii, prin atribuirea numelui de botez, cât şi comunităţile (oraşe, biserici etc. ), prin inchinare. In franceză, căreia româna ii datorează sensurile actuale ale lui patron, inţelesul de "proprietar al unei firme" a apărut pe la jumătatea secolului al XIX-lea, prin adaptare la modelul capitalist a sensului mai vechi de "stăpân, persoană care le comandă zilierilor, ucenicilor etc.". Patronimul (numele patronimic) este numele de familie transmis pe linie paternă, adăugat numelui de botez (prenumele, antroponimul). Spre deosebire de numele de botez, care ne reprezintă in relaţia transcendentă cu divinitatea, numele de familie ne plasează intr-o descendenţă biologic-civilă. După acest succint şi fatalmente incomplet excurs diacronic, să revenim in zilele noastre, indicând un fenomen pe care, in lipsa unui termen specializat, il vom numi patronimizare: proliferarea derivatelor din patronimele unor personaje care ţin capul de afiş al vieţii publice. Primul pe lista noastră este Marian Vanghelie, cel care, pentru că este, nu ne lasă să fim. Două sunt substantivele alături de care primarul pesedist a rămas in istorie: revelionul şi paranghelia. Revelionul marca Vanghelie, sau vanghelionul ("De «Vanghelion» am mâncat şi noi somon", Cotid. din 2 I 06), organizat la preţ redus pentru pensionari, şomeri şi alte categorii de votanţi ai stângii… vanghelice, a făcut in ultimii ani deliciul presei prin inghiontelile pe care le-a prilejuit de fiecare dată scoaterea la vânzare a biletelor. Dar nu numai revelionul, ci orice paranghelie organizată de Vanghelie (numită paravanghelie) in scopuri electorale atrage muştele media ("«Paravanghelie» de zece miliarde de l

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 3 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum o ora
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum 37 minute
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 6 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Cod portocaliu de viituri în judeţul Bihor

Mediafax acum 2 ore
În intervalul joi, ora 20.50 - vineri ora 3.00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile e

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 4 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 7 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

19°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/19°
vin.

15°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°