Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: Orădeanul cu datorii la bancă a ajuns la Severin

Publicat in Adevarul, vineri 30 aprilie 2010 ·

Orădeanul care vrea să atragă atenția asupra problemelor cu care se confruntă tineretul cu datorii la bancă a ajuns ieri în municipiul nostru.

Povestea lui Cristian Duma, 31 ani, reprezintă experienţa multor tineri români. S-a angajat, și-a întemeiat o familie și după doi ani, a făcut credit bancar în valoare de 27.800 de euro pentru un apartament cu două camere. La început a avut o rată de 680 lei care a ajuns la 1180 de lei. Nemaiputând face față ratelor, orădeanul s-a gândit să facă ceva să atragă atenția asupra surprizelor pe care le poți avea din partea băncilor. Absolut toți banii care intră în casă, salariul lui şi indemnizația soției, se duc pe rate.

Efort pentru familie

Cristian și-a plănuit aventura din septembrie, însă pe 12 aprilie și-a luat inima-n dinți, și-a sărutat familia și a plecat la drum. Călătoria porneşte din Oradea și se va încheia la Constanţa. Cristian și-a luat cu el doar câteva haine de schimb, un cort, o saltea, o umbrelă, un sac de dormit și 15 lei. Ziua își cară rișca pe şosea, iar noaptea doarme în garaje, în stațiile de peco sau în mașini. Cristian poartă un afiș cu un număr de cont în care oamenii cu suflet mare pot depune orice sumă. Până acum s-a stâns doar 10 lei.

“Ultima dată am făcut baie sâmbăta trecută.M-au ajutat câteva persoane să mă cazez într-o cameră din interiorul stadionului Reșița.” spune orădeanul

Adesea se descurajează, dar se îmbărbătează și își continuă drumul pentru familia sa.

“Sunt momente când plâng, când disper, câteodată cedez pur și simplu, dar știu că nu sunt singur.Sunt cu Dumnezeu.” A explicat tânărul.

În drumul său a întâlnit și oameni cu suflet mare. La Orșova, înainte de a sosi în Severin, Sofica și Dana, bucătăreasa și ospătărița unui restaurant, l-au recunoscut și i-a oferit o masă, o vestă și un pachet pentru drum.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 10 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 9 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 10 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 10 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 7 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 9 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 9 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 8 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 9 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 10 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

20°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°