A obţinut locul trei pe ţară la Olimpiada de Sculptură şi îşi doreşte să aibă o carieră de succes în domeniu. Este pasionată de limba italiană şi se relaxează pictând.
Fire sensibilă şi creativă, Monica Mardare a avut o înclinaţie aparte către artele plastice încă din copilărie. A început să deseneze, apoi să picteze, participând la concursuri de specialitate care au ajutat-o să se perfecţioneze şi să descopere drumul pe care avea să-l urmeze odată cu admiterea la Liceul de Arte „Gheorghe Tăttărăscu".
Deşi pensulele, culorile şi şevaletul ocupă un loc aparte în inima sa, Monica a ales să urmeze specializarea „Sculptură", deoarece i s-a părut un domeniu interesant, care îi stimulează imaginaţia.
„Îmi plac foarte mult obiectele realizate cu migală de mâinile oamenilor. M-am gândit că şi eu aş putea să fac lucruri deosebite, de aceea m-am îndreptat către sculptură. Iubesc ceea ce fac şi de fiecare dată vin la atelier cu drag", povesteşte tânăra.
După doi ani de pregătire intensă, sub îndrumarea profesorului Gabriel Teicuţu, Monica a început să participe la olimpiadele de sculptură, de fiecare dată reuşind să ajungă la etapa naţională. În clasa a XI-a, a ocupat o poziţie onorabilă, ratând clasarea pe podium din cauza emoţiilor foarte mari.
„Competiţia a fost extrem de strânsă şi, participând pentru prima dată, am fost copleşită de emoţii. Sunt mulţumită că am ajuns să trăiesc o astfel de experienţă, care m-a ambiţionat", mărturiseşte Monica.
Participarea din acest an a fost de bun augur pentru eleva focşăneană care s-a întors de la Piatra Neamţ cu un premiu III, performanţă care i-a asigurat un loc la Facultatea de Sculptură din Iaşi.
„ Olimpiada a durat aproximativ o săptămână. În primele zile, am vizitat mai multe muzee şi clădiri vechi, în cadrul cărora m-am documentat şi am realizat mai multe schiţe. La cea de-a doua probă, po