Teoretic, liderii sindicali ar trebui felicitati pentru faptul ca au refuzat incercarea de politizare, prin asocierea la protestele organizate de PSD pe 1 Mai. Ar trebui, daca in spatele acestui refuz nu ar sta, de fapt, o raca personala imptoriva lui Victor Ponta si tot felul de alte socoteli, inclusiv politice.
Rand pe rand, sefii marilor confederatii i-au trantit usa in nas tanarului presedinte PSD, care dorea sa inlocuiasca ziua micului pesedist, consacrata de Marian Vanghelie, cu ziua marilor proteste impotriva acutalului guvern.
Pregatise sloganuri nou noute, pregatise steaguri si cuvinte potrivite si spera sa obtina si figuratia necesara unui spectacol complet. Noi avem propriul calendar de proteste, nu ne intereseaza actiunile unui partid politic, a fost raspunsul standard primit de Victor Ponta.
Dar imprudentul domn Ponta ar fi trebuit sa se astepte la asa ceva, cat timp relatia sa cu liderii sindicali nu este chiar una de invidiat. Mai arogant din fire, dupa modelul mentorului sau, Victor Ponta a scapat cu ceva timp in urma niste afirmatii nu tocmai inspirate, desi adevarate, in privinta averilor unor lideri sindicali, care acum nu l-au uitat.
In plus, sa nu uitam ca relatia PSD cu sindicatele era mediata in principal de cei doi mari sindicalisti atrasi in partid: Marian Sarbu si Miron Mitrea. Unul a plecat din PSD, celalalt se pregateste, se pare, sa faca aceeasi miscare si, in orice caz, nu este unul dintre apropiatii noului presedinte, in pofida sprijinului conjunctural acordat la congres impotriva lui Mircea Geoana.
Se astepta cumva Victor Ponta ca centralele sindicale sa i se alature taman in zona in care fostul lor tovaras, foarte posibil viitor ministru al Muncii, lanseaza cu surle si trambite noul partid de stanga al carui presedinte se pregateste sa fie? Daca da, naivitatea domniei sale es
