Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Croaziera la standarde inalte Pasagerii de pe bricul Mircea vor participa la exercitii militare

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 1 mai 2010 ·

Nava-şcoală Mircea îi va plimba astăzi pe cei care vor să încerce o experienţă greu de egalat.

După mai bine de 70 de ani de la intrarea în serviciul Marinei Române, bricul, pe care şi-a făcut ucenicia şi preşedintele Traian Băsescu, va fi atracţia zilei de 1 Mai. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, condus de Elena Udrea, a pregătit pentru doritori o plimbare de trei ore de la Constanţa la Mangalia şi retur. La plecarea navei-şcoală Mircea va participa şi ministrul Udrea. Pentru cei care nu au nicio legătură cu marinăria, marşul bricului va fi un adevărat spectacol. Manevrele specifice vor constitui actele „piesei de teatru" pe care marinarii o vor pune în scenă pentru pasagerii lor. Pasagerii vor asista la manevrele de ridicarea ancorei, de plecare în marş, de ridicare a velelor şi vor fi primiţi în sunet de siflee, onoare care se acordă înalţilor oaspeţi care urcă la bordul unei nave militare. De fapt, croaziera va constitui şi un marş de exerciţiu, prilej cu care marinarii vor trebui să arate călătorilor pregătirea profesională a militarilor din marina română. Nava-şcoală Mircea este un velier şi a fost botezat ca şi înaintaşul său, bricul Mircea (1882-1944), purtând cu cinste pe mări şi oceane tricolorul românesc şi numele marelui domnitor Mircea cel Bătrân, întregitorul Ţării Româneşti până la „Marea cea mare". Potrivit site-ului Ministerului Apărării Naţionale, la 26 ianuarie 1938, la Şantierele Navale „Blohm und Voss" din Hamburg, s-a semnat certificatul de naştere a velierului tip bark, clasa A, „Mircea". În ziua de 22 septembrie 1938, nava a fost lansată la apă, iar la 27 martie 1939 a avut loc ceremonia ridicării pavilionului naţional.

La 17 mai 1939, a fost organizată primirea în portul Constanţa, moment rămas de atunci în tradiţie, ca Ziua navei. La scurt timp, au fost ambarcaţi cadeţii Şcolii Navale „Mircea", cu care a plecat în

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 2 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum o ora
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

(P) Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

News.ro acum 17 minute
Partidul Naţional Liberal este singura opţiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câştige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Naţional-liberalii sunt singurii care au dovedit că pot apăra cota

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 3 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 3 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum o ora
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

[P] PNL bate PSD în Moldova!

HotNews acum o ora
PNL are mari șanse să câștige alegerile locale în regiunea Moldovei, conform ultimelor cercetări sociologice. Alianța PSD PNLFoto: PSD Sondajul arată că PNL are 30% din intențiile de vot ale alegătorilor din zona Moldovei pentru consiliile județene,

UPDATE - Incendiu în curtea fabricii de ciment din Medgidia / Ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi / Pompierii susţin că focul nu se poate extinde/ A fost emis mesaj Ro-Alert, din cauza fumului - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, luni după amiază, in curtea fabricii de ciment din Medgidia, iar pompierii au anunţat că ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi, iar focul nu se poate extinde. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert din cauza de

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum 26 minute
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

30°
lun.

21°/30°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°