Cand am mers cu cativa prieteni acum cativa ani la Vama Veche, ne uitam mirati unul la altul, intrebandu-ne care e farmecul aparte al Vamii... Abia cand am plecat de acolo l-am inteles: Vama iti intra-n sange, te ia in posesie si iti canta in suflet, auzindu-i ecoul ca intr-o scoica pe care ai cules-o de pe plaja...
Mi-am adus aminte brusc de Vama Veche cu gandul la ce oare fac studentii de azi, incotro au apucat-o, scapati de tirania facultatii pentru un weekend cu aroma de 1 mai.
Am pornit atunci la drum intr-o Dacie berlina, fabricatie 1998. Treceam prin tot felul de sate si ne amuzam de numele lor. Am plecat pe calea mai ocolita si in mijlocul saptamanii, pentru a evita aglomeratia de weekend si a ne bucura in tihna de farmecul Vamii.
Am mers paralel cu Dunarea si ne-am intalnit cu ea la Calarasi, acolo unde am traversat-o cu o barca mare si veche, incat aveam impresia ca se va scufunda odata cu noi si cu masina in care eram.
Am mers prin Dobrogea, prin aceleasi sate, parca mai sarace, dar mai frumoase, am ratacit si, in cele din urma, am ajuns la intalnirea cu marea. Eu avusesem ideea sa dormim pe plaja, altul spunea ceva de hotel, eu il certam ca nu prea avem bani, iar altul propunea sa dormim in masina. Care, in cele din urma, s-a dovedit chiar varianta cea mai comoda.
Ne-a primit o gazda binevoitoare, in curte, acolo unde ne-am instalat cortul. Si ne pricepeam sa facem corturi. Am ajutat cateva fete sa se instaleze langa noi, amabili si dornici de a impartasi cu ele spiritul libertatii.
In prima zi, eram uimiti de cati pletosi vedeam in jur. Si radeam unul de altul, de cat de anti-vamaioti eram. Brusc, ne-a venit ideea sa punem manele (nu ca ne-ar fi placut), caci auzisem ce batai ieseau cand mai aparea cate un indraznet care spargea traditia "fara manele".
Bineintele ca nu am
